Se eliberează cardurile-legitimaţii pentru locuri gratuite de parcare!

Direcţia de Asistenţă Socială (DAS) Deva eliberează carduri-legitimaţii pen­tru locuri gratuite de parcare, destinate persoanelor cu dizabilităţi care au do­mi­ciliul în municipiul Deva sau reprezen­tan­ţilor legali ai acestora.
Persoanele interesate pot solicita car­dul-legitimaţie pentru parcare gratuită la sediul Direcției de Asistență Socială Deva (Str. I.L. Caragiale, nr. 4 – parter), printr-o cerere scrisă, însoțită de următoarele documente, în copie:
Cartea de identitate, Certificatul de în­ca­drare în grad de handicap, două fotografii ¾. Cardul-legitimație este nominal și se eliberează pe loc de către DAS Deva. Po­trivit legii, documentul este valabil pe perioada de valabilitate a Certificatului de încadrare în grad de handicap.
Cardul-legitimație pentru locuri gratuite de parcare poate fi utilizat în toate par­cările publice din România și din țările Uniunii Europene, dar nu este valabil în parcările rezidențiale.
De la începutul anului, 28 de persoane cu dizabilități sau repezentanți ai acestora au solicitat DAS Deva acordarea cardului-legitimație pentru parcare gratuită, în timp ce, anul trecut, peste 100 de persoane au intrat în posesia documentului. (A.N.)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

DAS Deva plătește, luni și marți, suplimentul pentru energie cu combustibili solizi

Peste 100 de familii şi persoane singure, din municipiul Deva, care beneficiază de supliment pentru…

o zi ago

Festivalul Național de Umor „Liviu Oros” – ediția a XXV-a

Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, organizează în perioada 9–10 octombrie 2026, cea…

o zi ago

Piața construcțiilor în 2026: Între recorduri rezidențiale și noi provocări economice

Volumul lucrărilor de construcții din România a crescut cu 11,2% în primele șapte luni din…

o zi ago

„Nunta de aur” – peste 100 de cupluri din Hunedoara, sărbătorite, felicitate şi premiate

113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Zvonurile spun că o­mul urlă de dimineața până seara, iar motivul real din spatele acestei…

2 zile ago