Primăria Deva a prelungit termenul pentru eliberarea tichetelor gratuite de călătorie, destinate persoanelor cu dizabilități.
Astfel, Direcția de Asistență Socială Deva prelungește perioada de distribuire a tichetelor gratuite de călătorie pentru transportul public local, valabile în perioada decembrie 2021 – martie 2022 și destinate următoarelor categorii de persoane: persoane cu dizabilități, încadrate în grad grav, precum și însoțitorii sau asistenții personali ai acestora și persoane cu dizabilități, încadrate în grad accentuat.Persoanele care s-au aflat în situații deosebite și nu au reușit să ridice biletele gratuite de călătorie până în data de 17 decembrie 2021 pot intra în posesia acestora la sediul Direcției de Asistență Socială Deva (Str. I.L. Caragiale, nr. 4 – parter), de luni până joi – între orele 8:00-16:30 sau vineri – între orele 8:00-14:00.La ridicarea tichetelor gratuite de călătorie este obligatorie prezentarea de copii după următoarele documente: actul de identitate/certificatul de naștere (în cazul minorilor), legitimația de transport local, eliberată de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Hunedoara, certificatul de încadrare în grad de handicap. Tichetele gratuite pentru transportul public local sunt valabile pentru 10 călătorii dus-întors, pe raza municipiului Deva. (A.N.)
Polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Hunedoara au desfășurat, împreună cu structuri din cadrul IPJ…
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Hunedoara au reținut șase persoane în urma perchezițiilor domiciliare efectuate…
Într-o localitate din zonă nu mai e nici o liniște, că s-a ales praful de…
Eduard Flavius Benea, primarul comunei Vorța Pentru că Vorța face parte dintr-un proiect național de…
C.V., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după ce a încălcat un ordin…
Consiliul Județean Hunedoara a găzduit, ieri, o ședință de lucru pe tema implementării „Proiectului regional…