Direcţia de Asistenţă Socială (DAS) Deva eliberează carduri-legitimaţii pentru locuri gratuite de parcare, destinate persoanelor cu dizabilităţi care au domiciliul în municipiul Deva sau reprezentanţilor legali ai acestora.
Persoanele interesate pot solicita cardul-legitimaţie pentru parcare gratuită la sediul Direcției de Asistență Socială Deva (Str. I.L. Caragiale, nr. 4 – parter), printr-o cerere scrisă, însoțită de următoarele documente, în copie:
Cartea de identitate, Certificatul de încadrare în grad de handicap, două fotografii ¾. Cardul-legitimație este nominal și se eliberează pe loc de către DAS Deva. Potrivit legii, documentul este valabil pe perioada de valabilitate a Certificatului de încadrare în grad de handicap.
Cardul-legitimație pentru locuri gratuite de parcare poate fi utilizat în toate parcările publice din România și din țările Uniunii Europene, dar nu este valabil în parcările rezidențiale.
De la începutul anului, 28 de persoane cu dizabilități sau repezentanți ai acestora au solicitat DAS Deva acordarea cardului-legitimație pentru parcare gratuită, în timp ce, anul trecut, peste 100 de persoane au intrat în posesia documentului. (A.N.)
Stadionul din Petroșani intră într-o nouă etapă. Astăzi a fost prezent la Petroșani Președintele Consiliului…
Poliția orașului Petrila a fost sesizată, în data de 3 aprilie, în jurul orei 18:00,…
La data de 1 aprilie 2026, un bărbat în vârstă de 58 de ani, din…
Vorbesc gurile rele că o duduie a fost împinsă să candideze pentru o funcție importantă,…
Corneliu Birtok-Băneasă, inventator Pentru că a organizat o ediție plină de creativitate, a Salonului Internațional…
M.R., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după un episod de violență domestică.