Categories: Actualitate

Se complică lucrurile pentru spărgătorii de bancomate

Maximilian Gânju

Procurorii din Gorj îi acuză pe cei trei spărgători de bancomate de constituirea unui grup infracţional organizat. Indivizii din Valea Jiului riscă până la 10 ani de temniţă.

Aurel Stănescu zis ”Diamant” şi Moise Ţală, ambii din Vulcan, ajutaţi de un alt complice din Bistriţa, au cutreierat jumătate din ţară şi au dat spargere după spargere. Au vizat bancomatele mai multor bănci pe care le spărgeau prin metode ”clasice”. Le forţau fanta de bani şi furau cât puteau. Au fost condamnaţi de mai multe instanţe cu închisoarea pentru furt, dar acum lucrurile s-au complicat. Pentru ”loviturile” din Gorj au fost trimişi în judecată pentru constituirea unui grup infracţional organizat, într-un dosar instrumentat de procurorii DIICOT, iar dacă vor fi găsiţi vinovaţi riscă până la 10 ani de închisoare. Deja s-au scurs mai multe termene, iar Tribunalul Gorj este aproape de a da sentinţa.
Aurel Stănescu (60 de ani), Moise Ţală (27 de ani) şi Daniel Codreanu, un tânăr de 21 de ani din Bistriţa, au reuşit să spargă cel puţin 13 automate bancare şi au furat bani. Aceştia au descoperit că aparatele sunt la fel de vulnerabile ca o banală încuietoare şi se foloseau de o simplă şurubelniţă, un patent şi o sârmă îndoită la capăt. Procurorii spun că suspecţii au forţat aparate din Craiova, Filiaşi, Sebeş, dar şi de pe raza judeţului Gorj. Şapte bănci au fost jefuite de grupare. ”Diamant” abia scăpase din puşcărie, după ce executase o parte din condamnarea de doi ani şi jumătate pe care o primise tot pentru spargerea unor ATM-uri din Petroşani.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

De râsul curcilor s-au făcut niște „băieții cu ochii albaștri”. Gurile rele din regiune spun…

2 ore ago

Bulina albă

Adrian Ahrițculesei , reputat alpinist Pentru că și-a propus să arboreze drapelul țării pe toate…

2 ore ago

Bulina neagră

Gabriela C., din Petrila Pentru că este învinuită de violare de domiciliu și a fost…

2 ore ago

Droguri descoperite asupra unui tânăr leşinat într-un parc

Polițiștii chemați la fața locului i-au găsit în buzunarele hainei și drogurile pe care le…

2 ore ago

Cererile pentru autorizaţiile şi avizele de securitate la incendiu, doar online

Odată cu intrarea în vigoare a pre­vederilor OUG nr. 17/12.03.2026, pri­vind modificarea și completarea unor…

2 ore ago

Din bani europeni, dispensar medical modern pentru comunitatea din Bucureşci

Magdalena Șerban O primărie de comună care nu ac­ce­sează fonduri europene și gu­ver­na­mentale poate să…

2 ore ago