Categories: ActualitateFlash

Se circulă pe Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj-Deva!

Sorina Popa

În sfârşit, ieri, Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj-Deva a fost dat în folosinţă, după luni bune de la terminarea lucrărilor. Dar, se pare că lucrurile nu au fost făcute ca la carte, iar circulaţia este permisă, dar cu limită de viteză şi restricţii de tonaj.

În regim de drum naţional cu patru benzi
Astfel, pe Lotul 3 se va circula cu maximum 80 km/h, iar tonajul maxim admis este de 7,5 tone. „Astăzi deschidem la regim de drum naţional cu patru benzi de circulaţie, cu restricţie de viteză de 80 de km/h, mai puţin trei lucrări de artă unde urmează să fie supravegheate în permanenţă – unde viteza de circulaţie va fi de 60 de km/h, şi doar pentru vehiculele a căror masă totală este până în 7,5 tone“, a declarat, ieri, Horaţiu Simion, directorul DRDP Timişoara.
El a dat asigurări că se va putea circula în siguranţă pe tronsonul Ilia – Holdea, atât timp cât se respectă restricţiile impuse, având în vedere faptul că traficul este deschis în regim de drum naţional cu patru benzi.
În ceea ce priveşte restricţiile impuse de 60 de km/h, acestea sunt pe zona podului peste Râul Mureş (rampe şi pod principal, între km 68+500 şi km 69+500), pe zona podurilor de pe autostrada de la nodul Ilia (poduri şi rampe între km 76+100 şi km 77+000), respectiv pe zona podului de pe autostrada de la nodul Dobra (pod principal şi rampe între km 67+000 şi km 67+500), conform unui comunicat al DRDP Timişoara.
„Se vor face lucrări de reparaţii menţionate în expertiză, de îndată ce condiţiile meteo vor fi propice pentru astfel de lucrări. Este greu de spus cât vor dura, având în vedere că tot sectorul de autostradă despre care vorbim astăzi – şi ne bucurăm că se dă în circulaţie – este într-o monitorizare. Depinde de comportarea în exploatare“, a afirmat directorul Horaţiu Simion.

Ajută la fluidizarea traficului
Prefectul judeţului Hunedoara, Vasilică Potecă, a fost prezent ieri la darea în folosinţă a acestui lot de autostradă. „Acest obiectiv este foarte important nu doar pentru şoferi, este foarte important şi pentru locuitorii judeţului, afectaţi în mod direct de circulaţia pe drumul naţional în porţiunea Ilia-Margina. Deschiderea acestui lot va ajuta mult la fluidizarea traficului, va ajuta mult la rezolvarea problemelor cu care ne-am confruntat în ultima perioadă pe această porţiune de drum în judeţul Hunedoara“, a spus prefectul Vasilică Potecă.
Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj – Deva, deschis ieri circulaţiei, are o lungime de 21,14 kilometri.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Până acum propaganda și asociația lu pește prăjit zbierau din toți bojocii că ciuma roșie nu a vrut să deschidă în august și lotul 3 de autostradă - care trebuia finalizat în 2016. Acum „guvernul meu 2” tot 0.0 o deschide cu restricții de viteză și tonaj. Păi înseamnă că ciuma roșie nu a mințit și chiar sunt probleme. Mari ticăloși sunt propagandiștii și ong-urile securității. Sunt îngrijorător de mulți proști în țara asta care se reped ca rața la muci și votează cu trădătorii și ticăloși pdnl-iști. Deva, cu primari pnl începând din 1996, are doar o ieșire la autostradă. Județul Hunedoara, condus din 2004 până în 2014 de penalul pnl-ist, este cel mai sărac județ din Transilvania.

  • Care este cauza pentru care sunt restrictiii pe acest tronson si cand se vor ridica ? Stie cineva ?

Recent Posts

Cum rămâne casa organizată când frigul lucrează pentru tine

Într-o locuință modernă, echilibrul dintre confort și funcționalitate se vede mai ales în spațiile în…

10 ore ago

Mobilier de exterior din lemn: avantaje, dezavantaje și întreținere

Visezi la o terasă în care să bei cafeaua dimineața sau la un colț de…

10 ore ago

PPC Energie lansează PPC MaxControl, oferta pentru prosumatori cu plata soldului la 30 de zile și protecție împotriva prețurilor negative

Cu PPC MaxControl clienții beneficiază de plata soldului generat din energia livrată în rețea în…

11 ore ago

BĂRBAT DIN HUNEDOARA, CERCETAT PENTRU DEȚINEREA ILEGALĂ A UNEI ARME NELETALE SUPUSE AUTORIZĂRII

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au desfășurat, la data de 9…

12 ore ago

POLIȚIȘTII HUNEDORENI, ALĂTURI DE COMUNITATE PRINTR-UN GEST CARE POATE SALVA VIEȚI

Astăzi, la inițiativa Serviciului de Pregătire Profesională din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, tinerii…

13 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un ales local vrea să demisioneze, după ce a ajuns la concluzia…

o zi ago