Categories: ActualitateFlash

Se caută judecător pentru dosarul lui Sucilă

Maximilian Gânju

Nouă amânare în dosarul poliţistului din Vulcan acuzat că a întreţinut raporturi sexuale cu fiul minor al fostului viceprimar al localităţii.  
Magistratul de la Petroşani care-l judeca pe poliţistul Adrian Sucilă (foto) în dosarul în care era învinuit de act sexual cu un minor, corupere de minori şi furt s-a pensionat. Astfel, la termenul de ieri, judecătorul care l-a înlocuit a decis să stabilească un nou termen de judecată în dosarul „Amantul familiei Stoica”. „La termenul de astăzi – marţi, în primul rând, s-au depus două cereri de amânare de către avocaţii celorlalte părţi implicate în proces şi, totodată, având în vedere faptul că se schimbă completul de judecată prin pensionarea doamnei judecător Maria Jifcu, s-a stabilit un nou termen, care nu ni s-a comunicat, pentru faptul că urmează să se dispună un alt complet”, a declarat Adrian Sucilă. Preşedintele de şedinţă la care a ajuns dosarul lui Sucilă a decis să se abţină, dat fiind faptul că s-a mai pronunţat şi la arestarea preventivă a poliţistului. Un alt judecător specializat în cauze penale s-a pronunţat în cauză, tot pe perioada cât Sucilă a fost arestat, astfel că dosarul va ajunge la Registratura Judecătoriei Petroşani, pentru a fi repartizat unui alt complet de judecată. Acesta din urmă va stabili şi următorul termen al procesului. Poliţistul din Vulcan, Adrian Sucilă, este judecat la Petroşani în două dosare penale. În primul dintre ele este învinuit de act sexual cu un minor, corupere sexuală şi furt, iar în al doilea dosar este judecat pentru pornografie infantilă. Sucilă a fost arestat preventiv mai bine de jumătate de an şi s-a declarat nevinovat.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj din zonă vrea sa se înscrie într/un partid dar…

4 zile ago

Bulina albă

Lucian Albu Weber, primarul comunei Hărău Pentru că a finalizat lucrările de reabilitare și modernizare…

4 zile ago

Bulina neagră

I.U., din municipiul Brad Pentru că a primit un ordin de protecție, după ce a…

4 zile ago

Polițiștii hunedoreni atrag atenția asupra pericolului de electrocutare: „selfie-ul pe tren nu ia like-uri. Ia vieți!”

Polițiștii hunedoreni au desfășurat o acțiune de pre­venire a accidentelor produse prin elec­trocutare, în cadrul…

4 zile ago