Scafandrii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara se antrenează în permanenţă pentru a se menţine în formă. Ieri, timp de mai multe ore, echipajul au făcut scufundări la circa 22 de metri adâncime în lacul de la Barajul Gura Apelor.
„Pompierii au exercitat tehnici de scufundare şi modalităţi de menţinere a flotabilităţii la diferite adâncimi, până la aproximativ 22 de metri sub apă. Scafandrii au desfăşurat simularea în apa de circa 4 grade Celsius, în două sesiuni de câte o oră. În total, la exerciţiu au participat cinci scafandri”, a transmis maiorul Anemona Doda, purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara.
Lacul de la Barajul Gura Apelor a fost ales datorită vizibilităţii subacvatice bune, care a permis desfăşurarea în condiţii optime a exerciţiului. De altfel, echipajele de la ISU Hunedoara au participat la misiuni de salvare şi căutare în zonă, una dintre ele fiind în august 2014. Atunci, o copilă de doar 14 ani, de la Centrul de Plasament Lupeni, a fost dată dispărută, după ce a plecat benevol din Poiana Pelegii, Munţii Retezat. Cadavrul fetei a fost găsit în lacul de la Barajul Gura Apelor, după o lună de la dispariţie, ea murind, cel mai probabil, înecată.
Peste 100 de familii şi persoane singure, din municipiul Deva, care beneficiază de supliment pentru…
Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, organizează în perioada 9–10 octombrie 2026, cea…
Iulius Gelu Bedea (foto) și-a înaintat demisia din funcția de manager interimar al Spitalului de…
Volumul lucrărilor de construcții din România a crescut cu 11,2% în primele șapte luni din…
113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…
Zvonurile spun că omul urlă de dimineața până seara, iar motivul real din spatele acestei…