Categories: Comunitate

Scormonesc în Jiu, după fier vechi

Anamaria Nedelcoff

Pentru că fructele de pădure s-au terminat iar ciupercile nu sunt de găsit din cauza secetei, săracii din Valea Jiului s-au pus pe scormonit Râul Jiu, metru cu metru, în căutare de fier vechi.
Astfel, aceştia sapă cât e ziua de lungă prin albia râului, sperând că pot să-şi asigure hrana măcar pentru o zi, pentru ei şi pentru copii. „Nu avem ce să facem. Nu avem nici un venit, copiii trebuie să meargă la şcoală. Cărbuni nu mai avem de unde să luăm, că s-au terminat, iar fierul vechi l-au luat alţii, s-a furat tot ce s-a putut. Am descoperit că în Jiu este o mulţime de fier şi săpăm aici, de când dă lumina, până la lăsarea serii. Nu avem ce face, locuri de muncă nu sunt, bani nu sunt, să dăm în cap? Nu putem”, spune Ioan Rad, tată a trei copii, din Uricani.
Bărbatul, în vârstă de 46 de ani, a fost cândva miner. Însă şi-a luat ordonanţa, banii s-au dus, iar cei trei copii depind în totalitate de el. „Am mai lucrat pe la momârlani, am săpat în grădină, am săpat şanţuri, eu fac de toate, că nu îmi este frică de muncă. Numai că e greu, vine iarna şi n-o să avem mare lucru de mâncare, nici căldură şi nici curent”, spune bărbatul.
Un alt coleg de-al lui, tot din Uricani, îl ajută la săpat. Alexandru Kovacs are 36 de ani şi nu are nici o sursă de venit. Spune că fierul vechi îi asigură cât de cât nişte bani. „Pot într-o zi să câştig şi 100 de lei, dar şi mai puţin. Depinde cât fier găsesc şi dacă îl acceptă centrul. Săpăm peste tot pe unde credem sau ştim că este. Acum, toamna, de obicei, eram după ghebe, dar cum nu a plouat cum trebuie, nu s-au făcut. Iar pădurile acum sunt pline oricum de oameni în căutarea lor. Nu sunt destule ciuperci pentru toţi, aşa că noi săpăm în Jiu. Fiecare are bucăţica lui”, povesteşte bărbatul.

AddThis Website Tools
MesagerulHunedorean

Recent Posts

Bulina albăBulina albă

Bulina albă

Costel Avram, administratorul public al județului Pentru că a câștigat o luptă importantă, cea împotriva…

2 zile ago
Gura lumiiGura lumii

Gura lumii

Vorbesc gurile rele că acum, cu toată reorganizarea asta a sistemului bugetar, un angajat de…

2 zile ago
Reorganizarea Romsilva: Din 41 de direcții silvice rămân 12, iar 90 la sută dintre funcțiile de director se anuleazăReorganizarea Romsilva: Din 41 de direcții silvice rămân 12, iar 90 la sută dintre funcțiile de director se anulează

Reorganizarea Romsilva: Din 41 de direcții silvice rămân 12, iar 90 la sută dintre funcțiile de director se anulează

După reorganizarea Romsilva vor rămâne 12 direcții din totalul de 41 și va fi efectuată…

2 zile ago
Tineri cercetaţi pentru furt de combustibil; ar fi înţepat rezervoarelor autoturismelorTineri cercetaţi pentru furt de combustibil; ar fi înţepat rezervoarelor autoturismelor

Tineri cercetaţi pentru furt de combustibil; ar fi înţepat rezervoarelor autoturismelor

Trei tineri sunt bănuiţi că ar fi înţepat rezervoarele unor autoturisme parcate în municipiul Vulcan…

2 zile ago
Cabinetul unui avocat din Petroșani, ținta unui spărgătorCabinetul unui avocat din Petroșani, ținta unui spărgător

Cabinetul unui avocat din Petroșani, ținta unui spărgător

Hoțul a spart cabinetul avocatului de două ori în decurs de două săptămâni, iar de…

2 zile ago
O rețea de români care fura din bancomate a fost spartăO rețea de români care fura din bancomate a fost spartă

O rețea de români care fura din bancomate a fost spartă

O amplă oprerațiune a polițiștilor români și britanici a dus la destructurarea unei rețele de…

2 zile ago