Categories: Comunitate

Școlile din Ghelari, pe cai mari

Magdalena Șerban

Unii ar spune că școală să fie, dacă un copil vrea să învețe, o va face. E drept, depinde de seriozitatea și im­plicarea celor mici, alături de cadrele didactice, dar mai trebuie asigurate și condiții, dacă se urmărește atin­gerea unor rezultate remarcabile. La Ghelari, clopoțelul nu a adus fiori reci conducerii publice locale, primarul Iancu Emerson Toma (foto) făcându-și temele administrative.

Unii visează, alții fac
„Anul școlar a început cu bine, de fapt cu mul mai bine comparativ cu anii trecuți, ținând cont că s-au făcut investiții pentru infrastructura edu­ca­țională. Amintesc proiectul câștigat și finanțat prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), ce a făcut posibilă implementarea unui la­borator de informatică modern și dotat cu toate cele necesare. Suma de­­mersului a ajuns la 333.433 (net), din care 124.396 lei au fost alocați pen­tru reînoirea mobilierului, iar 209.037 lei pentru echipamente IT și laboratorul de informatică. S-au dus vremurile în care totul era rudimentar, generațiile actuale sunt creative și au nevoie de sprijin pentru a-și dezvolta abilitățile și a-și descoperi menirea profesională. Ce a ținut de noi, ne-am dat silința să realizăm, dar de aici în­colo depinde se cât de conștiincioși sunt ei. Le urez succes și performanță. Veștile dinspre școli să fie numai unele bune”, a trans­mis Iancu Emerson Toma, primarul din Ghelari. De altfel, mai trebuie amintite alte două de­mersuri investiționale. Primul vizează eficientizarea ener­ge­tică a Grădiniței PN2, documentația având o valoare de 798.564 de lei. Sunt prevăzute in­vestiții pentru re­du­cerea costurilor și îmbunătățirea per­formanței ener­ge­tice a edificiului, prin anveloparea clă­dirii și a încăperilor, precum și re­fa­cerea întregii instalații interioare de încălzire. Un al doilea proiect e cel pentru eficientizarea energe­tică a Grădiniței PN1, va­loa­rea finanțării însumând 828.850 de lei. La fel ca și în cazul primului, se ur­mă­reș­te ca în urma imple­men­tării să se ajungă la re­du­ce­rea costurilor și îmbunătățirea per­for­manței energetice a clădirii, prin an­veloparea ei și a încăperilor, dar și prin refacerea întregii instalații in­terioare de încălzire.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Intervenții pe DRUMURILE JUDEȚENE aflate în administrarea Consiliului Județean Hunedoara.

Operatorii aflați în relație contractuală cu CJ Hunedoara au acționat continuu pe parcursul ultimelor 24…

14 ore ago

Atenție la riscurile generate de formarea țurțurilor de gheață pe clădiri

Pentru a evita incidentele, sfătuim pietonii să circule pe mijlocul trotuarelor, la distanță de clădiri,…

15 ore ago

Intervenții membri CJSU Hunedoara – 10 ianuarie

ora 11.00   Situația actualizată a intervențiilor autorităților din județul Hunedoara referitoare la înlăturarea  efectelor…

15 ore ago

PETROŞANI. În teren, încă e la primele ore

Ca urmare a ninsorilor din ultimele două zile, suntem - și astăzi - în teren…

17 ore ago

Bărbați reținuți de polițiștii din municipiul Vulcan, bănuiți de furturi din locuințe

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Vulcan au reținut, la data de 9 ianuarie a.c., doi…

17 ore ago

!! ANUNȚ DE INTERES PUBLIC !!

⚠️ Stimați cetățeni ai comunei Pestișu Mic, în primul rând vă mulțumim pentru înțelegerea de…

18 ore ago