O şcoală din municipiul Vulcan a fost prădată de hoţi duminică noapte. Potrivit poliţiştilor, instituţia a mai fost spartă şi în urmă cu două săptămâni. Este vorba despre Şcoala Generală Nr. 5, din localitate. Imobilul a fost răvăşit de spărgători, iar conducerea unităţii încearcă să vadă ce lipseşte din interior. Potrivit comandatului Poliţiei din Vulcan, există un cerc de suspecţi, iar acum se fac cercetări. „Şcoala a fost prădată de hoţi şi cu două săptămâni în urmă. Atunci, s-a furat un calculator şi credem că e vorba despre aceiaşi infractori“, a declarat comandantul Poliţiei Vulcan, comisarul şef Toma Mihu. (C. Ghenea)
„Auzi, fată/băiatu, dar tu ai aflat ultima noutate din zonă? Că fierbe tot târgul de…
Sorin Nistor, primarul comunei Zam Pentru că a făcut posibil ca locuitorii comunei să aibă…
Ovidiu Ciolea, primarul comunei Pui Pentru că este acuzat că a bătut-o pe secretara generală…
O poveste sfâșietoare, care a impresionat și a revoltat sute de mii de români, a…
Acțiunile preventive desfășurate de polițiștii hunedoreni în primele nouă luni ale anului 2026 au contribuit…
Deva. O promisiune de partidă de amor s-a transformat într-un furt calificat, în noaptea de…