Daria Vişănescu (foto), de la Clubul de şah Deva, a făcut o demonstraţie de virtuozitate în competiţia blitz de la Campionatele Naţionale pentru juniori de la Căciulata şi a obţinut titlul de campioană a României la categoria fete 20 de ani în această probă care s-a încheiat ieri. Anterior, maestra FIDE din Petrila a obţinut medaliile de argint la şah clasic şi în proba de şah rapid.
De trei ori pe podium
Multiplă campioană a României, Daria şi-a demonstrat imensul talent şi la ediţia din acest an a Campionatului Naţional, reprezentanta Clubului de şah Deva reuşind să urce pe podium în toate cele trei probe ale competiţiei de la categoria fete 20 de ani. Cea mai bună performanţă a şahistei din Petrila a fost obţinută, ieri, când Daria a obţinut titlul de campioană naţională a României la finalul competiţiei de „şah blitz”. Cu cinci victorii şi două remize, Daria a acumulat şase puncte în competiţia celor mai „sclipitoare” jucătoare şi le-a devansat pe Georgiana Steluţa Morea (CSM Bucureşti) – 5.0 puncte şi Ioana Gelip (Poli Iaşi) – 5.0 puncte. Daria a fost aproape de podium şi în proba de şah rapid care s-a încheiat miercuri seara, ocupând locul secund şi cucerind medalia de argint, deşi a obţinut 1,5 puncte din două posibile în faţa jucătoarei care a câştigat medalia de aur. În clasamentul acestei probe, lideră a fost Diana-Maria Şerbănescu (Apa Nova Bucureşti) cu 5.5 puncte, Daria a ocupat locul doi cu 5.0 puncte, iar Ioana Gelip (Poli Iaşi) a obţinut medalia de bronz cu un bilanţ de 4.5 puncte. În proba de şah clasic, care s-a încheiat la finalul săptămânii trecute, Daria Vişănescu şi-a trecut în palmares medalia de argint, după ce a acumulat şapte puncte din 10 posibile şi a fost depăşită de Ioana Gelip (Poli Iaşi), cu nouă puncte. Daria şi Ioana Gelip s-au întâlnit de două ori pe parcursul turneului, iar scorul întâlnirilor directe a fost egal, 1-1, ambele câştigând câte o partidă. Pe locul trei s-a situat Diana-Maria Şerbănescu de la Apa Nova Bucureşti, cu cinci puncte. Ediţia 2015 a Campionatului Naţional nu a fost o prioritate pentru şahista din Petrila, întrucât anul acesta, mai importante pentru ea sunt pregătirea pentru examenul de bacalaureat şi admiterea la facultate.
Un bărbat de 34 de ani, din Lupeni, a fost reținut de polițiști, după ce…
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au intervenit prompt, în seara zilei de 27 martie…
Polițiștii din județul Hunedoara au desfășurat, în data de 27 martie 2026 și în noaptea…
În evenimentul rutier a fost implicat un singur autoturism. Echipajele de salvatori de la Detașamentul…
Consiliul Județean Hunedoara a declanșat oficial demersurile pentru contestarea Hotărârii de Guvern prin care Direcția…
Depășirile periculoase nu sunt doar „manevre riscante” — sunt decizii care pot aduce tragedii. În…