Categories: Sport

Schimbare de lider

Ciprian Marinuţ

Alfa Team Cristur, campioana ediţiei trecute a Campionatului Municipal de Fotbal Amatori Deva, a urcat pe prima poziţie a clasamentului, pentru prima dată în actualul sezon, după ce Old Boys, lidera primelor 11 etape, a suferit al doilea eşec consecutiv.

„Veteranii”, în picaj
Old Boys, echipa perfectă a primelor 10 etape, e în mare pierdere de viteză. După 10 victorii consecutive, „veteranii” au plătit tribut scăderii de tonus fizic şi psihic şi au pierdut două meciuri consecutive, cu Anonimii (0-1) şi AS Electroconat (2-5). Prima care a profitat de situaţie este chiar campioana ediţiei trecute, Alfa Team Cristur. Serioasă şi muncitoare, Alfa Team a depăşit startul de sezon mai puţin reuşit şi a avut o serie impresionantă de şapte victorii consecutive, cu care a urcat pe locul întâi. Un alt duel interesant al etapei de duminică a fost cel dintre Partizan şi City Taxi, meci care avea un rol decisive în stabilirea ultimei echipe calificate în play-off. Taximetriştii s-au impus clar cu 4-1 şi au urcat pe locul opt, însă lupta pentru prezenţa între cele mai bune opt echipe rămâne deschisă, deoarece mai sunt multe etape de disputat.

Avantajaţi de… condiţia fizică
Soarta partidei dintre Avantaje şi Ozana a fost decisă de plusul de viteză şi de rezistenţă la efort a echipei mai bine clasate, iar codaşa Ozana a rămas fără nici un punct în actualul sezon. „Avantaje” a deschis scorul prin Vălăşutean (min. 8) şi putea să-l majoreze peste doar două minute, însă Claudiu Popa (min. 10) a irosit un penalty. Ozana a replicat prin Boltaşu (min. 11), care a ţintit bara, dar pe finalul reprizei a picat fizic şi a încasat trei goluri consecutive. Torok (22 şi 24) şi Apostol (23 – şut din jumătatea proprie) au profitat de gravele erori ale defensivei adverse, iar Avantaje conducea cu 4-0 la pauză. Ozana a marcat prima după pauză prin Abuzătoaie (min. 36), dar golul s-a dovedit un simplu foc de paie, întrucât „Avantaje” a încheiat conturile prin golurile semnate de Mureşan (43) şi Sava (50), care au dus scorul la 6-1.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se încing spiritele într-o cunoscută firmă, unde o angajată cu state vechi pare să fi…

4 ore ago

Bulina albă

Adriana Ștefan, coordonatoarea Școlii de dans Sweet Angels Deva Pentru că a organizat impecabil spectacolul…

4 ore ago

Bulina neagră

S.R., din orașul Hațeg Pentru că pe numele lui a fost emis un ordin de…

4 ore ago

DOSARUL MALPRAXISULUI DE LA PETROȘANI: Chirurgul-șef scapă de închisoare prin prescripție, dar este obligat la despăgubiri uriașe alături de spital

Un chirurg de la Spitalul de Ur­gență Petroșani a scăpat de co­n­dam­narea penală pentru vătămare…

4 ore ago

DOSARE PENALE ÎN HUNEDOARA: Trei bărbați au fost arestați după ce au comis acte de violență, furt și vandalism

Trei bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiștii hunedoreni și introduși în…

4 ore ago

Deputatul Tiberiu Claudiu Bârstan: după cinci luni de criză și trei eșecuri, urmăm traiectoria trasată pe un drum cu bolovani

Magdalena Șerban Eugen Tomac, Adrian Veștea și Siegfried Mureșan reprezintă pri­mele trei nominalizări succesive pentru…

4 ore ago