Anunţul comun al tandemului de forţă european (am numit Franţa şi Germania), cum că România nu îndeplineşte criteriile de aderare la spaţiul Schengen, a avut asupra mea efectul unei călătorii în timp.
Cu siguranţă, cei de o anumită vârstă ne amintim de avatarurile României din perioada 1990 – 1996. În 1990, UE nu exista încă sub această denumire, încă era Comunitatea Europeană (provenită la rândul ei din fosta Comunitate Economică Europeană sau Piaţa Comună). Tratatul de la Maastricht, în 1992, a pus bazele Uniunii Europene, iar în prezent, funcţionarea ei este reglementată prin Tratatul de la Lisabona, adoptat în 2009. Tratatul de la Lisabona prevede, printre multe altele, consolidarea Uniunii Europene ca actor geopolitic, adică prezenţa ei ca voce distinctă şi relativ unitară în spaţiul global, alături de, să spunem, Statele Unite, Rusia, China.
Acordul Schengen prevede ridicarea completă a barierelor vamale, prin urmare, constituirea de facto a UE ca un spaţiu unitar, cu frontiere exclusiv externe.
Mult prea preocupaţi de scandalurile interne, românii neglijează impactul constituirii unor asemenea structuri. Pomeneam de călătorie în timp, deoarece şi în decada 1990 – 2000, tot aşteptam câte ceva şi soseam invariabil pe ultimul loc–în Consiliul Europei (acolo a fost o bătălie, aproape toate ţările post-comuniste au fost acceptate în 1993, doar România a fost primită ca „observator”…), în NATO, apoi în UE. În NATO s-a intrat în bloc în 1999, România – în 2001, în UE, toţi în 2005, România în 2007. Avem deci un decalaj clar, e evident că decizia a fost de fiecare dată politică, chiar dacă nu îndeplineam criteriile de aderare. Să fim serioşi – decalajul dintre România şi Ungaria se vede şi din Cosmos, dar cu toate acestea, am fost primiţi în UE.
Publicam cu ceva vreme în urmă o analiză-serial a unui politolog american, George Friedmann, sub titlul „Nu suntem stăpâni pe soarta noastră…!?”, care spunea că tentativa României de a se ascunde în UE nu va fi întotdeauna funcţională şi istoria ne va ajunge. Fără să dramatizez, iată că ceea ce el anticipa se confirmă. Până la urmă, „descurcăreala” nu funcţionează, România nu pare indispensabilă, nu suntem băgaţi pe şest, pe motiv că fără noi nu se poate. Semnalul este evident, faptul că România nu poate ţine pasul este de asemenea evident, iar semnalul politic nu este dat pe motiv de lipsa instalaţiilor de supraveghere de la frontiere. Să fim serioşi – nici discriminare nu este, sau dacă este, suntem principalii vinovaţi. Diplomaţia românească nu performează de ani buni. Să nu uităm că un Titulescu nu se naşte chiar la fiecare patru ani, iar ultimul ministru de Externe capabil, spun eu că a fost Mihai Răzvan Ungureanu. Restul – şi cel de acum – au fost politicieni distribuiţi în roluri pentru care s-au potrivit doar parţial.
Aş îndrăzni să spun că stilul Băsescu, încă de succes în interior, este catastrofal pe plan extern, unde România şi-a tăiat conexiunile cu principalii doi actanţi UE – Franţa şi Germania. Poate că de-aia era bun „proiectul Johannis”…

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Sunteti TARE!!!
    Hai sa facem ora de "parerologie" !
    1.Mihai Răzvan Ungureanu,a fost primul ministru de externe roman , atipic, foarte tinar si "tenace" as zice , cu mare priza la lucratorii din externe(care nu au fost invatati cu asa ceva,mai ales ca in majoritate sunt aceiasi de dinainte de '89).=deci zic ca nu ati nimerit-o.
    2.Din punct de vedere , tehnic, LECTIILE sunt facute, nu contesta nici Franta ,nici Germanica.
    3.Putea sa fie prim ministru si tata lui Johanis si presedinte Mircea Geoana, ca problema rroma nu o rezolvau nici ei.(SINGURUL CARE A "INCERCAT "CEVA IN ULTIMII 100 DE ANI A FOST ANTONESCU,). Din pacate aceasta este problema numarul 1 al Europei de azi, nu sunt in stare sa o rezolve nici ei,si consider ca acesta nu este decit un semnal de alarma pentru toti membri ai UE.
    4.Din punctul meu de vedere, "mi se rupe" singurul lucru care ma afecteaza este ca la granita, la intrare si iesire, mascaricii imi cer sa le arat un C.I.,in rest in spatiul lor "si SCHENGEN" circul la fel.
    5. E o pisica moarta aruncata in ograda vecinului, la intrunirea JAI se va hotari intrarea noastra, la fel cu predecesorii nostri, pentru ca banii investiti in "conditiile tehnice" sunt bani EUROPENI !!!!
    6. Sperietura e buna pentru cei din justitie, ca sunt oaia neagra nereformata a sistemului.

  • D-le Gruian , nordicilior le-a fost intodeauna teama de mentalitatea noastra est-europeana .Faptul ca anumite tari ( Spania ,Italia ) nu se opun aderari Ro. este ca si ei au un mod de a gindi asemanator cu al nostru .Economic , e drept stau mai bine .Despre Germania , trebuie sa va ginditi cit vor avea ei de lucru daca noi nu ne vom face corect treba (si credeti-ma ca nemtilor nu le place asta !)Cit despre presedintele Ro. nu cred ca aveti dreptate.Asa cum afirma si Tavi , nu cred ca problema noastra principala ar fi presedintele T.Basescu.Apropo Tavi , iti urmaresc de ceva vreme comentariile si trebuie sa recunosc ca sti sa-ti argumentezi bine parerile . Respect ! Ed

  • "Din punct de vedere tehnic, lectiile sunt facute..." Am auzit asta si la TV si o remarc si in comentarii. Deci, ce mai vor si astia?!
    Hai sa simplificam/exemplificam: pai degeaba ai o masina, un utilaj - performante tehnic, daca nu le poti stapani. Degeaba suntem pregatiti tehnic daca factorul uman corupt poate influenta negativ problema frontierelor externe UE.
    Ca o fi si o problema politica, nu ignor asta. Dar cu siguranta ca daca comportamentul nostru ca stat era intradevar european si conform asteptarilor UE si mai ales promisiunilor noastre angajate, altfel era situatia.
    In plus, sunt de parere ca asa izolati pe plan extern si fara credibilitate, nebagati in seama, nu am mai fost demult.
    In rest, ca "ni se rupe" ca oricum noi putem calatori, e o remarca simplista si nu cred ca cel care a enuntat-o in comentariu chiar gandeste asa, ci doar ca exprima o posibila gandire a unora, ca o minimalizare a efectelor unei eventuale decizii negative in continuare.
    Si pentru ca nu stiu daca voi mai putea accesa netul, va urez tuturor sarbatori frumoase!

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Au aflat zvonerii și povestesc pe la colțuri că un personaj al zo­nei, care merge…

4 ore ago

Bulina albă

Florin Oancea, primarul municipiului Deva Pentru că, telecabina de pe Dealul Cetății pornește astăzi, iar…

4 ore ago

Bulina neagră

Tatiana Rovinar, președinta Asociației Produselor Tradiționale Hunedoara Pentru că a înșelat un constructor care i-a…

4 ore ago

Situație scandaloasă la Lăpugiu de Jos. Pubelele oamenilor sunt golite de două ori pe lună. Cine a hotărât asta?

Locuitorii din comuna Lăpugiu de Jos sunt supuși unei situații inacceptabile, fiind obligați să aștepte…

4 ore ago

Nepotul care și-a tăiat unchiul cu sabia, judecat pentru omor

Tânărul s-a înarmat cu o sabie și a intrat peste unchiul său în casă cu…

4 ore ago

Noua escrocherie care te lasă printr-un apel fără nici un ban în cont. Poate avea chiar vocea mamei

Directoratul Național de Securitate Cibernetică avertizează că escrocii au găsit o nouă metodă prin care…

4 ore ago