„Scãpaţi mineritul din Valea Jiului de norocul conducerii bicefale Vosganian-Niţã” – 28 mai 2013

Domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor deputaţi,
Grupul Minorităţilor Naţionale rămâne credincios principiilor sale de a nu susţine şi a nu vota nici o moţiune, fie de cenzură, fie simplă. Tot aşa se va întâmpla şi acum. Ceea ce nu înseamnă că nu putem dezbate probleme care sunt semnificative pentru societatea românească. Valea Jiului este o zonă specială a României. Viaţa minerilor, mai ales a celor care lucrează la minele de cărbuni, este una foarte grea, datorită  pericolului căruia se expun cotidian. Şi de aceea, trebuie să privim cu mult interes  Valea Jiului, condiţiile în care trăiesc şi muncesc locuitorii acestei zone.
Interesul meu pentru această situaţie nu este ceva circumstanţial. M-am născut la Lupeni, municipiul cu cea mai mare notorietate. Pe vremuri avea un cartier, Galiţia, locuit în exclusivitate de ruteni. Ca un argument, poate sentimental, dar pentru mine important, este şi faptul că bunicul meu patern, Iuliu Firczak, a participat la greva din anul 1929. Astfel, la 30 iunie 2009, am prezentat o declaraţie politică: „Valea Jiului are viitor!” De ce? Pentru că am participat la 27 iunie 2009 la o dezbatere publică, organizată de sindicate prin domnul Dumitru Costin, privind perspectivele Văii Jiului. Subliniam atunci câteva idei despre situaţia zonei: „Astăzi, Valea Jiului se prezintă ca o zonă care are nevoie de structuri profunde ce trebuie să determine valorificarea potenţialului acesteia. Valea Jiului este astăzi strict dependentă de minerit… în Valea Jiului, forţa de muncă ocupată se ridică la aproximativ 68.000 de angajaţi. Dintre aceştia, peste 10.000 sunt angajaţi în cadrul CNH, la subunităţile componente acestui agent economic. De asemenea, mai mult de o treime din numărul total al forţei de muncă ocupate lucrează în cadrul unor agenţi economici privaţi a căror activitate este direct legată de CNH, fiind vorba despre furnizori de produse şi servicii către companie. Dacă mai socotim aici şi faptul că în cea mai mare parte, restul forţei de muncă ocupate din Valea Jiului lucrează în domeniul administraţiei, educaţiei, sănătăţii, cercetării etc., este lesne de observat faptul că, în ansamblu, mai bine de două treimi din totalul forţei de muncă ocupate gravitează în jurul activităţii principale, care este mineritul. Este evident şi faptul că principala resursă de constituire a veniturilor la bugetele locale ale administraţiilor publice din oraşele şi municipiile Văii Jiului sunt strâns corelate de impozitele pe salariile angajaţilor, în principal ale minerilor. În aceste condiţii, responsabilitatea noastră faţă de întreaga Vale a Jiului, nu doar faţă de probleme strict legate de sectorul minier, este pe deplin justificată. Aşa cum la fel de justificată este îngrijorarea noastră faţă de viitorul acestei zone.” Să observăm că problemele au rămas cam aceleaşi: sociale, de infrastructură, imposibilitatea locuitorilor de a-şi încălzi apartamentele. Criza forţei de muncă era şi atunci una cronică. Pentru sistemul de sănătate, precizam atunci: „Nu este un secret pentru nimeni că munca grea din subteran lasă urme asupra minerilor, asupra stării lor de sănătate. În acest context, nu doar modernizarea unităţilor medicale, ci şi dotarea acestora cu aparatură modernă de specialitate şi, în primul rând, investiţiile în sistemul de sănătate publică trebuie să continue la nivelul tuturor oraşelor Văii Jiului, poate chiar într-un ritm ceva mai susţinut decât până în prezent.”
Evident, nu puteam ocoli aspectele legate de minerit. „CNH este cel mai mare agent economic din judeţul Hunedoara. Activitatea minieră continuă să susţină echilibrul unei zone profund frământate de acţiuni sociale. Din cei peste 150.000 de locuitori, 30% depind direct de activitatea minieră desfăşurată, în lipsa dezvoltării altor activităţi economice alternative de amploare. Principalii beneficiari ai companiei sunt în zona Văii Jiului sau la distanţe relativ mici. Activitatea de exploatare a huilei desfăşurată actualmente de CNH a parcurs cei mai importanţi paşi de restructurare, actualmente, având o structură cu perspective de rentabilizare, în condiţiile susţinerii proiectelor existente de modernizare şi retehnologizare a activităţii. În condiţiile actualei crize mondiale, menţinerea unui nivel satisfăcător de exploatare al resurselor energetice pe bază de huilă, pe lângă aportul la producţia de energie şi la securitatea energetică a ţării, poate contribui semnificativ la depăşirea acestei perioade şi poate fi o componentă a dezvoltării durabile a României.”
Concluziile, din păcate, erau sumbre. Spuneam atunci: „Pornind de la aceste premise, se naşte întrebarea: are viitor Valea Jiului? Răspunsul nostru, al unui deputat născut şi crescut la Lupeni, este şi trebuie să fie unul optimist, în conformitate cu aspiraţiile oamenilor acestei zone. Viitorul acesteia, credem noi, nu se poate rezuma la evoluţia mineritului. Trebuie găsite şi alte soluţii, care însă nu minimalizează locul mineritului în evoluţia Văii Jiului.” De atunci, ce s-a schimbat oare în Valea Jiului?
Gheorghe Firczak