Sofie Quidenus, un antreprenor austriac, a realizat un robot care scanează cărţile în format tipărit şi le transformă automat în cărţi electronice.
Compania înfiinţată de ea în anul 2004 a realizat, în prima etapă, un deget robotizat, care are rolul de a da paginile partiturilor, astfel încât muzicienii să nu se mai întrerupă din cântat, pentru a trece la partiturile următoare.
De la această realizare, s-a conturat ideea producerii unui scaner automat, care să fotocopieze cărţile şi să le transforme în format electronic.
Aparatul realizat de către Quidenus reuşeşte să scaneze 3.000 de pagini pe oră la o rezoluţie de 500 dpi, dar această tehnologie este şi extrem de scumpă, preţul unui aparat pornind de la 70.000 euro, intenţia companiei fiind de a furniza un aparat mai simplu, care va putea fi achiziţionat şi pentru lucrul la domiciliu.
Vorbesc gurile rele prin târg că un personaj destul de cunoscut de pe la noi…
S.A., din municipiul Deva Pentru că a fost prins că a încălcat ordinul de protecție,…
Alexandru Ioan Rusan, elev la Colegiul Naţional “Decebal” din Deva Pentru că s-a numărat printre…
Președintele Partidului Social Democrat (PSD), Sorin Grindeanu, a detaliat principalele direcții strategice pe care formațiunea…
Un accident rutier produs pe autostrada A1 a scos la iveală o rețea de nereguli…
Un bărbat din municipiul Lupeni a scăpat definitiv de plata unor despăgubiri de aproape 29.000…