Categories: EvenimentFlash

Scandal reaprins în cartierul Ceangăi

Livia Botici

După ce, în urmă cu mai bine de două luni, locuitorii cartierului Ceangăi, din municipiul Hunedoara, au protestat împotriva unei firme care colectează şi dezmembrează maşini ieşite din folosinţă, unul dintre localnicii afectaţi de activitatea societăţii comerciale a dat în judecată Primăria Hunedoara, Agenţia Judeţeană de Mediu şi firma cu pricina, S.C. Fra-Rom S.A., sperând că poate instanţa va descoperi neregulile pe care, potrivit lui, le face administratorul acestei firme.

Firmă pe teren arabil

Şosele neasfaltate, PET-uri şi cartoane pe marginea drumului, plin de câini comunitari şi clădiri industriale aflate în paragină. Toate fac „deliciul” localnicilor din cartierul Ceangăi al Hunedoarei. Cu toate că şi aceste probleme îi exasperează, oamenii sunt revoltaţi pentru faptul că, în urmă cu aproape şapte ani, între casele lor, a apărut sediul unei firme care dezmembrează maşini, şi care, pe lângă faptul că poluează, îi deranjează sonor şi strică imaginea cartierului, mai funcţionează şi ilegal. „Eu sunt vecin cu sediul acestei firme Fra-Rom, motiv pentru care am cerut Primăriei municipiului Hunedoara, să mi se elibereze o copie după autorizaţia de construcţie, pe care o are proprietarul, domnul Florin Uscatu. Doar că, surpriză, în răspunsul pe care l-am primit, reprezentanţii municipalităţii spuneau că pentru locul în care firma funcţionează, pe strada Panait Cerna, nu a fost cerută şi nici eliberată, nici un fel de autorizaţie de construcţie. Mai mult, din actele pe care eu le am, reiese că proprietarul societăţii comerciale a construit clădiri pe un teren arabil, iar această destinaţie nu a fost schimbată”, a declarat Vasile Sabău, locuitor din cartierul Ceangăi.

A apelat la instanţă

Cu toate că în acte, cartierul Ceangăi este evidenţiat drept zonă rezidenţială, multe firme, cu sau fără autorizaţie de funcţionare, îşi desfăşoară activitatea neîntrerupt. „Ei (n.r. reprezentanţii Primăriei municipiului Hunedoara) ne tot spun că, în noul Plan Urbanistic General (PUG), care va intra în vigoare anul viitor, în cartierul nostru se va interzice orice activitate economico-industrială. Dar, aceşti oameni uită că, şi în actualul PUG, această zonă este evidenţiată ca rezidenţială. Drept urmare, firmă respectivă nu avea cum să primească avize, nici de la primărie, nici de la Agenţia Judeţeană de Mediu, pentru a funcţiona aici. Tocmai de aceea, am dat în judecată şi primăria şi Agenţia Judeţeană de Mediu şi firma Fra-Rom. Poate că instanţa ne va da dreptate nouă, celor care zi de zi, stăm şi îndurăm poluarea aceasta infernală. Ne îmbolnăvim pentru că nu mai avem linişte, nu mai avem absolut nimic, numai praf, mocirlă, mizerie şi maşini dezmembrate. Dacă nici judecătorii nu ne rezolvă problemele, singura soluţie care ne rămâne este să ne mutăm de aici, aşa cum ne-a sugerat şi proprietarul firmei, domnul Florin Uscatu”, mai spune Vasile Sabău.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj trist din zona noastră i-a fentat pe unii de…

21 de ore ago

Bulina albă

Florin Maxim, antrenorul Corvinului Hunedoara Pentru că echipa pe care o antrenează a ajuns în…

21 de ore ago

Bulina neagră

C.C., din Valea Jiului Pentru că a fost acuzat de distrugere, după ce bărbatul a…

21 de ore ago

Povestea merge mai departe. Mai frumos, mai incitant. „Citești și câștigi!”, la a X-a ediție

Concursul “Citești și câștigi” a ajuns la a 10-a ediție. „Ai învins? Continuă! Ai pierdut?…

21 de ore ago

Amenințări și intimidări în pre-campanie

Președintele CJ Hunedoara cere pre­fec­tului să se implice pentru ca alegerile să fie corecte De…

21 de ore ago

Ardeu, în centrul atenției administrative din Balșa

Magdalena Șerban Comuna Balșa prinde aripi în ma­terie de investiții, satul Ardeu urmând să fie…

21 de ore ago