Scandal monstru, noaptea trecută, la Unitatea Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean Deva. Un bărbat de 33 de ani, din Deva, a fost adus de jandarmi pentru a primi îngrijiri medicale, dar aici a pornit scandalul. Francisc C. era băut bine, iar în momentul în care cadrele medicale au încercat să-i acorde îngrijiri, a devenit violent. Bărbatul a început să se zbată, a lovit cu picioarele uşile de la intrarea principală în U.P.U., spărgând mai multe geamuri ale acestora. Când au văzut că nu-i chip să-l potolească, medicii au chemat poliţiştii, iar aceştia i-au întocmit pe loc un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere, prejudiciul urmând a fi stabilit ulterior. (C. Cosman)
Peste 100 de familii şi persoane singure, din municipiul Deva, care beneficiază de supliment pentru…
Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, organizează în perioada 9–10 octombrie 2026, cea…
Iulius Gelu Bedea (foto) și-a înaintat demisia din funcția de manager interimar al Spitalului de…
Volumul lucrărilor de construcții din România a crescut cu 11,2% în primele șapte luni din…
113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…