Categories: ActualitateFlash

Scandal la mina Vulcan

Maximilian Gânju

Minerii au ameninţat cu refuzul de a intra în subteran, după ce conducerea Societăţii Naţionale a Huilei, de care aparţine mina Vulcan, a făcut o serie de schimbări în conducerea subunităţii.

Mărul discordiei este fostul director al minei Vulcan, Aurelian Enache, schimbat din funcţie în urmă cu circa o săptămână. Enache a fost numit iniţial consilier al directorului general al SNH, ca mai apoi, să se întoarcă la mina Vulcan pe postul de inginer şef Securitate şi Sănătate în Muncă (SSM). Acest lucru i-a nemulţumit pe ortacii de la Vulcan, care, ieri, au ameninţat că nu vor mai intra la front până nu se revine asupra deciziei. Minerii nu erau de acord cu înlocuirea lui Simion Hanganu, fostul şef SSM, dar mai ales de schimbările în structura de conducere a minei, modificări pe care le-au considerat politice. Hanganu a fost o victimă sigură, pentru că nu este înregimentat politic, au spus ortacii care au protestat ieri până la intrarea în şut, în faţa minei. Oamenii mai au un motiv pentru care nu au fost de acord cu schimbarea şefului SSM, dat fiind faptul că serviciul este unul extrem de important în cadrul minei şi de el depind vieţile celor care coboară în subteran.
Fostul director Aurelian Enache (PSD) a fost schimbat în urma unor verificări efectuate de corpul de control al SNH, care a depistat abateri administrative la mina Vulcan. Locul lui Enache a fost luat de Sorin Rosmenteniuc (PNL). La ora prânzului, conflictul a fost stins după ce directorul general al Societăţii Naţionale a Huilei a mers să discute cu ortacii protestatari. Nicolae Drăgoi a decis să-l aducă înapoi pe funcţia de inginer şef SSM pe inginerul Simion Hanganu. „Oamenii au intrat la Vulcan, la ora 12, în şut normal. Ei au lucrat normal în schimbul doi, dar când au venit la muncă, la ora 10.30, cu autobuzele, au rămas în faţa minei şi au discutat cu conducerea. După aceea, s-au schimbat şi au mers la subteran. Deci, nu sunt probleme la mina Vulcan, nici cu intratul şi nici cu ieşitul din şut”, a declarat, ieri, directorul general al SNH, Nicolae Drăgoi. Acesta a mai spus că Aurelian Enache este la dispoziţia conducerii EM Vulcan pentru încadrarea pe un post corespunzător pregătirii profesionale.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

DEZASTRU TOTAL PENTRU DREAPTA! Guvernul Mureșan A PICAT ZGUDUITOR în Parlament cu un scor rușinos, sub Guvernul Veștea!

Cutremur total pe scena politică din România! Guvernul propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan a…

13 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Amor, amor, amor... Refrenul se aude tot mai tare printr-o circă de la noi, unde…

13 ore ago

Bulina albă

Mihai-Andrei Danci, din Ribița Pentru că a fost desemnat „Cel mai fidel cititor hunedorean” în…

13 ore ago

Bulina neagră

Ionuț B., din Vulcan Pentru că i-a fost prelungit arestul preventiv, fiind acuzat că și-a…

13 ore ago

Infuzie de bani europeni în baza de tratament a spitalului județean

Magdalena Șerban În ultimii ani, Consiliul Județean Hune­doara a marcat investiții majore în dez­vol­tarea sistemului…

13 ore ago