Categories: ActualitateFlash

Scandal la mina Vulcan

Maximilian Gânju

Minerii au ameninţat cu refuzul de a intra în subteran, după ce conducerea Societăţii Naţionale a Huilei, de care aparţine mina Vulcan, a făcut o serie de schimbări în conducerea subunităţii.

Mărul discordiei este fostul director al minei Vulcan, Aurelian Enache, schimbat din funcţie în urmă cu circa o săptămână. Enache a fost numit iniţial consilier al directorului general al SNH, ca mai apoi, să se întoarcă la mina Vulcan pe postul de inginer şef Securitate şi Sănătate în Muncă (SSM). Acest lucru i-a nemulţumit pe ortacii de la Vulcan, care, ieri, au ameninţat că nu vor mai intra la front până nu se revine asupra deciziei. Minerii nu erau de acord cu înlocuirea lui Simion Hanganu, fostul şef SSM, dar mai ales de schimbările în structura de conducere a minei, modificări pe care le-au considerat politice. Hanganu a fost o victimă sigură, pentru că nu este înregimentat politic, au spus ortacii care au protestat ieri până la intrarea în şut, în faţa minei. Oamenii mai au un motiv pentru care nu au fost de acord cu schimbarea şefului SSM, dat fiind faptul că serviciul este unul extrem de important în cadrul minei şi de el depind vieţile celor care coboară în subteran.
Fostul director Aurelian Enache (PSD) a fost schimbat în urma unor verificări efectuate de corpul de control al SNH, care a depistat abateri administrative la mina Vulcan. Locul lui Enache a fost luat de Sorin Rosmenteniuc (PNL). La ora prânzului, conflictul a fost stins după ce directorul general al Societăţii Naţionale a Huilei a mers să discute cu ortacii protestatari. Nicolae Drăgoi a decis să-l aducă înapoi pe funcţia de inginer şef SSM pe inginerul Simion Hanganu. „Oamenii au intrat la Vulcan, la ora 12, în şut normal. Ei au lucrat normal în schimbul doi, dar când au venit la muncă, la ora 10.30, cu autobuzele, au rămas în faţa minei şi au discutat cu conducerea. După aceea, s-au schimbat şi au mers la subteran. Deci, nu sunt probleme la mina Vulcan, nici cu intratul şi nici cu ieşitul din şut”, a declarat, ieri, directorul general al SNH, Nicolae Drăgoi. Acesta a mai spus că Aurelian Enache este la dispoziţia conducerii EM Vulcan pentru încadrarea pe un post corespunzător pregătirii profesionale.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că sunt mulți poli­ti­cieni care stau într-un partid dar au afaceri cu…

14 ore ago

Bulina neagră

E.V., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost trimis în judecată pentru încălcarea unui ordin…

14 ore ago

Bulina albă

Sorin Demeter, directorul Colegiu­lui Tehnic „Transil­va­nia” din Deva Pentru că școala pe care o conduce…

14 ore ago

Barajul de la Mihăileni, blocat definitiv de activiștii de mediu. Situaţia este critică, spune preşedintele Consiliului Județean

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara, Laurenţiu Nistor, a solicitat, ieri, întrunirea Comisiei de Dialog Social…

14 ore ago

Un hunedorean a vrut să-și ia viața. A fost salvat de polițiști

O intervenție promptă a po­li­țiștilor din cadrul Poliției Muni­cipiului Deva a făcut diferența între viață…

14 ore ago

Prietenie ruptă pentru 400 de euro

O femeie din Uricani a fost nevoită să-și dea vecina în judecată pentru a-și recupera…

14 ore ago