Categories: ActualitateFlash

Sătulă să fie dusă cu vorba, de ani de zile, în privinţa titlului de proprietate, o femeie din Rapoltu Mare a decis să protesteze în faţa primăriei

Sorina Popa

O săteancă din Rapoltu Mare, Aurora June (foto), a protestat, ieri, în faţa sediului primăriei comunei, nemulţumită că de ani mulţi nu poate să obţină titlul de proprietate pe terenurile care le deţine. Femeia spune că nu a ştiut ce să mai facă şi a ales calea protestului. S-a „înarmat” cu o foaie de hârtie pe care a scris „Protest pentru drepturile omului-titlu de proprietate”.
Şi-a luat şi un scaun, s-a aşezat cuminte pe el şi a aşteptat.

„Să se împiedice de mine”
„M-a minţit într-un hal fără de hal. Eu vreau pământul meu. Am depus toate documentele la primărie pentru a obţine titlul de proprietate. M-am săturat, nu mai pot umbla pe drumuri, iar­na, vara. Am discutat de mai multe ori cu primarul. Stau aici până se rezolvă. E dreptul meu şi trebuie să îmi dea titlul de pro­prie­tate. Aşa am ajuns, cu straiţa-n băţ la primărie. De mulţi ani, mă chinui să obţin titlul. Nu umblu cu cioara vopsită. Până când a murit, soţul meu a umblat el peste tot. Voi dormi aici, să se împiedice de mine, spune Aurora June, din satul Rapoltu Mare.
„Nu mi-au dat nici un răspuns cei de la primărie, de ce nu îmi dau titlul. Am fost şi la prefectură, la DNA, nimic, la Cadastru, nimic”, a mai spus femeia.

„Nu a vrut să semneze procesul-verbal”
„În 1996, familia June a fost pusă în posesie cu o suprafaţă de teren agricol, arabil şi fâneţe, cu o excepţie, o suprafaţă de fânaţ, sus la pădure. Din lipsă de topografi, nu am putut să punem în posesie familia June. Soţul femeii, Iosif June, a re­fuzat să semneze procesul verbal, pe considerente că nu apare şi parcela respectivă în documente. I-am spus că îi vom elibera ulterior titlul de proprietate pentru parcela respectivă, dar nu a vrut să semneze. În aceste condiţii, lucrurile au ră­mas nefinalizate”, a declarat Octavian Roman, primarul co­munei Rapoltu Mare.
Primarul Octavian Roman susţine că timp de mulţi ani, instituţia nu a avut un inginer topograf, pentru a rezolva pro­blemele legate de proprietăţi şi nu numai. „Ani buni nu am avut un topograf. De anul trecut, l-am angajat pe Arpad Kaytar, care a trebuit să ia toate cazurile nesoluţionate”, a adăugat Octavian Roman.

Recunoaşte că n-a întocmit actele
L-am întrebat pe inginerul topograf Kaytar Arpad de ce nu a făcut până acum documentaţia pentru Aurora June, care tre­buie depusă la Oficiul Judeţean de Cadastru, care va elibera titlul de proprietate? „Recunosc, eu trebuia să întocmesc ac­tele, dar nu le-am făcut. Acum e mai complicat, sunt multe ce­rinţe ale celor de la Cadastru. Dar, acum mă apuc şi le fac şi apoi le depun la Oficiul de Cadastru”, a spus inginerul topo­graf de la Primăria Rapoltu Mare, Kaytar Arpad.
Una peste alta, să sperăm că lucrurile vor ajunge la capăt şi Aurora June îşi va vedea titlul de proprietate.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Suntem în teren! Intervenim pentru înlăturarea efectelor furtunii care a lovit Hunedoara în această după-amiază şi seară

Vijelia puternică a doborât arbori și a smuls acoperișuri de pe mai multe imobile din…

12 ore ago

REȚINERE ȘI ORDIN DE PROTECȚIE ÎNTR-UN CAZ DE AGRESIUNE SEXUALĂ ȘI TULBURAREA ORDINII ȘI LINIȘTII PUBLICE

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Hunedoara au fost sesizați, la data de 5…

17 ore ago

Doi polițiști din Uricani au salvat viața unui copil de doi ani!

Un bărbat de 24 de ani a amenințat cu un cutter un copil de doi…

18 ore ago

Ziua Minerului, marcată în Valea Jiului

Ziua Minerului a fost marcată joi în Petroşani, Lupeni, Petrila, manifestările fiind dedicate comemorării grevei…

18 ore ago

GURA LUMII

  Supărare mare într-o unitate din regiunea cu lămpașe, după ce o an­gajată și-a făcut…

20 de ore ago

BULINA ALBĂ

Vasile Laurențiu Sorin, pensionar miner din Petrila, pasionat de fotografie Pentru expoziția „365 de portrete…

20 de ore ago