Sãtenii din Şoimuş sunt nemulţumiţi de constructorii autostrãzii

Sorina Popa

Primarul din Şoimuş, Mihai Irimie (foto), susţine că are mari probleme, după ce muncitorii de la compania Strabag, care construieşte autostrada Deva-Orăştie, distrug drumurile din comună, păşunile, provocând pagube mari.

Adrese trimise constructorului

„Pe biroul meu sunt zeci de reclamaţii de la săteni în acest caz. Oamenii sunt nemulţumiţi că, din cauza maşinilor grele care traversează comuna noastră, casele unor săteni se distrug zi de zi. Apoi, porţiunile de drumuri judeţene din comună sunt pline acum de gropi, după ce maşinile cară prin acel loc materiale pentru construcţia autostrăzii. Artere din mai multe sate au ajuns şi ele în ultimul hal, tot din acest motiv. Muncitorii de la Strabag folosesc drumurile de exploatare fără acordul primăriei. Depozitul de pământ fertil, circa şase hectare de păşune, a fost distrus. S-a montat un stâlp de electricitate, de exemplu, pe terenul unui sătean, însă cei de la Strabag nu au acordul omului. Gardul de beton de la Şcoala din Bălata a fost pus la pământ pe o lungime de şase metri, după ce o basculantă s-a băgat în el. Accesul la balastiera de la Bălata este şi el îngreunat, de vină fiind, din nou, maşinile firmei respective. Nu ştim ce să mai facem, deoarece noi nu suntem împotriva construcţiei autostrăzii, Doamne, fereşte. Şi eu vin din mediul privat şi ştiu câte probleme sunt şi cu ce greutăţi se fac lucrurile. Dar, sătenii sunt tot mai nemulţumiţi şi vin la primar să le rezolve problemele”, a declarat Mihai Irimie, edilul şef al comunei.
Primarul din Şoimuş a trimis firmei Strabag adrese, în care se prezenta situaţia de acolo şi ce stricăciuni s-au produs din cauza şantierului din apropiere. „Nu am primit, deocamdată, nici un răspuns la adresele noastre. Am apreciat că pagubele produse se ridică la aproximativ un milion de euro. Trebuie rezolvată situaţia, ca oamenii să poată să trăiască în continuare în linişte în comună”, a adăugat edilul şef.

Comisie la faţa locului

Reprezentanţii firmei Strabag susţin că vor trimite pe teren o comisie, care să analizeze întreaga situaţie apărută la Şoimuş. Ei au afirmat că vor prezenta în cel mai scurt timp un răspuns celor de la Primăria Şoimuş.
Varianta de ocolire Deva-Orăştie, construită la standarde de autostradă, va avea o lungime de 32,5 kilometri şi va include construirea unuia dintre cele mai mari poduri ridicate în România dupa 1990, cel de peste Mureş, de lângă Deva, lung de peste 700 de metri. Construcţia autostrăzii este programată să se finalizeze până la sfârşitul acestui an.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că o duduie cu chipiu are șanse mari să fie re­trogradată. Nu de…

14 ore ago

Dansăm? Da, la Simeria a fost o seară magică

Seară magică la Simeria, duminică! În Parcul Unirii, care tocmai a fost reabilitat, a fost…

14 ore ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că a crezut de la bun început în echipa…

14 ore ago

Bulina neagră

Vasile T., din municipiul Petroșani Pentru că a fost arestat pentru furt calificat, omul fiind…

14 ore ago

Lelese: Vor să fie găsiți oricând, de oricine, prin RENNS

Magdalena Șerban Registrul Electronic Național al No­men­claturii Stradale reprezintă evidența electronică a drumurilor și adre­selor…

14 ore ago

Nu mai lucrează cu publicul! Salariații de la Mediu protestează!

Salariații de la Agenția pentru Protecția Mediului Hunedoara se răzbună pe hunedoreni. Pentru că nu…

14 ore ago