Sătenii din Bretea Mureşană, disperaţi că li se dărâmă casele

Sorina Popa

Locuitorii din satul din Bretea Mureşană, comuna Ilia, sunt revoltaţi că Drumul Judeţean 706 A, care trece prin localitate, este plin de gropi, iar casele li se surpă.
Drumul s-a lăsat, el nemaifiind reparat de multă vreme. Oamenii sunt revoltaţi că administraţia judeţeană nu face nimic, iar drumul respectiv a rămas aproape de izbelişte. Sătenii au strâns semnături şi spun că le-au trimis la Consiliul Judeţean, doar-doar le rezolvă cineva de acolo problema.
Primarul comunei Ilia, Marius Omotă, spune că drumul respectiv nu a mai fost reabilitat de ani buni. „Înainte, drumurile judeţene erau mai bine întreţinute. Le dau dreptate sătenilor din Bretea Mureşană. Şoseaua a căzut, pur şi simplu. Casele se surpă. Ştiu că ei au strâns semnături şi le-au transmis celor de la Consiliul Judeţean. Nu depinde de primărie, instituţia judeţeană trebuie să rezolve”, a declarat Marius Omotă pentru MESAGERUL HUNEDOREAN.
Contactat de noi, Mircea Bobora, preşedintele CJ Hunedoara, nu ştia de petiţia sătenilor din Bretea Mureşană, dar a precizat că dacă este trimisă o adresă către Consiliul Judeţean, atunci se va încerca prioritizarea acestei probleme.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Cu astfel de basme (ca se surpa casele) nu ajungeti departe. Recunoasteti ca va preocupa (justificat) starea drumului. Dar daca asta (din foto)
    este portiunea cea mai deteriorata a drumului, nici aici nu obtineti mai multa atentie ! Indreptati-va atentia spre primarie (pentru acea portiune) si nu spre Cons. Judetean, unde prioritatile sunt stabilite deja. Dovediti ceva simt al masurii ...

Recent Posts

ACȚIUNI ALE POLIȚIȘTILOR HUNEDORENI PENTRU CREȘTEREA SIGURANȚEI RUTIERE   _Polițiștii hunedoreni continuă activitățile desfășurate pentru…

40 de minute ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Nu mai merge nici să faci ce zice popa, că de făcut... Gurile rele din…

17 ore ago

Bulina albă

Avram Iancu din Petroșani, polisportiv Pentru reușita de a deveni campion național în cadrul probei…

17 ore ago

Bulina neagră

O. Iulian din Petroșani Pentru că este învinuit de comiterea infracțiunii de înșelăciune și a…

17 ore ago

Maxim stă pe loc. La Hunedoara

Când ai succes, ai și dușmani! După ce Corvinul a ajuns să producă atâta bucurie…

17 ore ago

A furat jumătate de milion de lei și a scăpat nepedepsit

Acuzat de fals informatic, bărbatul din Petrila a reușit să „întindă” pro­cesul în care era…

17 ore ago