Categories: Gura lumii

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Nu mai merge nici să faci ce zice popa, că de făcut… Gurile rele din regiunea cu lămpașe spun că un predicator, dintr-odată dornic de a pune mâna pe o co­mu­nitate, și-a uitat an­ga­jamentele și s-a aso­ciat cu niște băieți nu tocmai ușă de biserică. E drept că popa de cult mai nou, mai de peste Ocean, nu este nici el ne­prihănit. Mai dă din când în când cu pum­nul, că fu sport de fa­milie, dar acum a luat-o rău de tot pe calea greșită. Din blesteme și spurcări nu-l scoate pe cel pe care-l con­sideră contracandidat, dar asta nu e tot. Omul i-a luat în țintă copiii, nevasta, purceaua, lu­cruri care nu se fac da­că ești omul cuvântului lui Dumnezeu. Mai-marii, nu chiar cei de la Poarta Raiului, i-au cam arătat obrazul pre­dicatorului și i-au cerut să se reîntoarcă la decență, com­pa­si­u­ne și fapte bune.

 

Socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg? Bârfitorii din­tr-o localitate din sudul județului nostru spun că un edil a fost pus într-o situație care pa­re fără ieșire. Omul ar fi promis o investiție u­nor indivizi care au le­gături serioase prin justiție și care, dacă ne luăm după zvonari, asi­gu­rau protecția în schim­bul favorurilor e­conomice. Problema cea mare este că in­ves­tiția nu va mai fi finanțată de stat, după ce au fost adoptate tot felul de măsuri de austeritate, așa că nu sunt bani pentru ea. Nici bugetul local n-ar suporta realizarea, așa că totul a rămas în aer.

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Zvonurile din culisele unui partid au explodat, iar în tabăra purtătorilor de fanion galben-albastru e…

7 ore ago

Bulina albă

Dr. Daniel Angelescu din Deva Pentru că a stabilit un record mondial în oftalmologie, respectiv…

7 ore ago

Bulina neagră

David S., din Vulcan Pentru că a fost condamnat la închisoare pentru lipsire de libertate…

7 ore ago

O cursă contra cronometru pentru demnitate: Un hunedorean întors din Anglia cu cancer în fază terminală a fost arestat în baza unei condamnări mai vechi

Un apel disperat zguduie comuni­tatea din Călan și pune sub semnul întrebării limitele umanității în…

7 ore ago

Investiție în viitorul învățământului tehnic: O nouă hală modernă a fost finalizată la Liceul Tehnologic Agricol Alexandru Borza din Geoagiu

Magdalena Șerban Baza materială a Liceului Tehnologic Agricol Alexandru Borza din Geoagiu continuă să se…

8 ore ago