Categories: Sport

Şase devence pe lista gimnastelor „de viitor”

Ciprian Marinuţ

Sportivele Andreea Munteanu, Ştefania Stănilă, Ana Maria Ocolişan, Asiana Peng, Mădălina Blendea şi Andreea Iridon, toate legitimate la CNS CSS „Cetate” Deva, au şanse mari de a fi selecţionate la Lotul Olimpic de Gimnastică al României, „adevărat laborator de invenţie al medaliilor mondiale şi olimpice”.

Selecţie cu prelungiri
Prima etapă a reconstrucţiei noii echipe de gimnastică feminină a României a intrat în prelungiri. Procesul de selecţie a unui lot lărgit ce ar urma să înceapă munca titanică de la Lotul Olimpic de senioare mai are nevoie de timp. Ca dovadă, toate cele 20 de gimnaste aflate în cantonamentul de selecţie de la Izvorani, supervizat de antrenorii Octavian Belu şi Mariana Bitang, vor mai rămâne „în probe” până la sfârşitul lunii, deşi finalizarea selecţiei era programată pentru ieri. „Am fost informaţi de Federaţia Română de Gimnastică, vineri, că nu trebuie să trimitem microbuzul, pentru a le aduce acasă pe sportive. Antrenorii Octavian Belu şi Mariana Bitang au decis ca cele 10 gimnaste de la clubul nostru şi cele din Lotul de Junioare al României de la Deva să rămână în cantonament la Izvorani, până în data de 31 ianuarie”, a afirmat, ieri, Adrian Liga, directorul CNS CSS „Cetate” Deva.

Noul val vine de la Deva
Continuarea cantonamentului menţine suspansul în privinţa componenţei noului Lot Olimpic, însă există deja informaţii importante neoficiale despre planurile de viitor. Se pare că noua echipă se va construi în jurul Larisei Iordache şi a Dianei Bulimar, ambele componente ale formaţiei medaliate cu bronz la JO Londra 2012. Alături de cele două „veterane”, vor fi selecţionate opt-nouă sportive din noul val. Cum era firesc, majoritatea sunt de la Lotul de Junioare al României care se pregăteşte la Deva, iar şase dintre ele sunt chiar legitimate la CNS CSS „Cetate” Deva. „Am înţeles că pe lista lărgită a noului lot se află şase-şapte sportive de la clubul nostru. Este vorba de Andreea Munteanu, Ştefania Stănilă şi Ana Maria Ocolişan, cele trei fiind legitimate CNS CSS Cetate şi componente ale Lotului Naţional de Junioare. Alte sportive cu mare potenţial de a fi selecţionate sunt speranţele Asiana Peng, Mădălina Blendea şi Andreea Iridon, sportive ce beneficiază de burse COR. În calcule era şi Miriam Aribăşoiu, dar ea este accidentată, precum şi Ioana Nicoară sau Laura Jurca, însă se pare că ele au pierdut un tempo. Ce va fi exact, vom afla doar la finalul lunii, când se va finaliza procesul de selecţie, dar noi credem că toate aceste gimnaste au mari şanse să fie cooptate în noul Lot Olimpic. Din păcate, Raluca Haidu, fostă componentă a lotului de senioare, a revenit la Deva şi se pare că a ieşit din calculele pentru menţinerea în cea mai bună echipă a ţării”, a spus Adrian Liga.
Ştefania Stănilă (15 ani), Anamaria Ocolişan (15 ani) şi Andreea Munteanu sunt antrenate de Gheorghe Orban, Lăcrămioara şi Cristian Moldovan la Lotul de Junioare al României de la Deva. Asiana Peng (născută în 2000) este antrenată de Gina Gogean şi Cristian Micu, iar Ioana Nicoară (născută în 1998), Laura Jurca, Andreea Iridon şi Mădălina Blendea (toate născute în 1999) sunt antrenate de Adela Popa şi Ioan Coroiu.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj trist din zona noastră i-a fentat pe unii de…

2 zile ago

Bulina albă

Florin Maxim, antrenorul Corvinului Hunedoara Pentru că echipa pe care o antrenează a ajuns în…

2 zile ago

Bulina neagră

C.C., din Valea Jiului Pentru că a fost acuzat de distrugere, după ce bărbatul a…

2 zile ago

Povestea merge mai departe. Mai frumos, mai incitant. „Citești și câștigi!”, la a X-a ediție

Concursul “Citești și câștigi” a ajuns la a 10-a ediție. „Ai învins? Continuă! Ai pierdut?…

2 zile ago

Amenințări și intimidări în pre-campanie

Președintele CJ Hunedoara cere pre­fec­tului să se implice pentru ca alegerile să fie corecte De…

2 zile ago

Ardeu, în centrul atenției administrative din Balșa

Magdalena Șerban Comuna Balșa prinde aripi în ma­terie de investiții, satul Ardeu urmând să fie…

2 zile ago