Categories: Comunitate

Sărbătoarea de la Costeşti, la a 47-a ediţie

Magdalena Şerban

În 23 şi 24 august, comuna Orăştioara de Sus va rosti povestea istoriei neamului, transpusă în Festivalul „Istorie – Natură – Cultură”, aflat la cea de-a 47-a ediţie. Acesta este organizat de Consiliul Judeţean Hunedoara, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT) Hunedoara şi bineînţeles, Primăria şi Consiliul Local Orăştioara de Sus. Programul din acest an este unul diversificat.
Maraton cu medalii aurite
“Noutatea o reprezintă Maratonul Dacilor (42 kilometri), organizat de Asociaţia Corporeanima şi aflat la prima ediţie. Este un eveniment care sprijină promovarea originilor şi istoriei românilor, prin sport. Va avea traseul pe culmile dealurilor şi munţilor, trecând pe la cetăţile dacice Costeşti-Cetăţuie, Costeşti-Blidaru şi Sarmizegetusa Regia. Astfel, se ia startul de la Arsenal Park, din Orăştie, şi se continuă cu ţâţele Gorganului – Costeşti Cetăţuie – Costeşti – Costeşti Blidaru şi Târsa- Prohodişte. De asemenea, se va mai desfăşura şi un semi-maraton, dar pe o distanţă de 21 de kilometri: Costeşti – Costeşti Blidaru – Târsa- Prohodişte. Sosirea ambelor probe va fi la cetatea Sarmizegetusa Regia, unde participanţii vor primi o medalie aurită, fiind singurul maraton din ţară cu o asemenea medalie. În ce priveşte participanţii, sunt preconizate 100 de locuri pentru adulţi şi 100 pentru copii. Mai trebuie menţionat că pe data de 22 august se va organiza o cursă necompetitivă pentru 50-70 de copii, în zona cetăţilor, în Costeşti. Fiecare copil va primi câte un tricou tehnic, de alergare”, precizează Vasile Marian Inăşescu (foto), primarul comunei Orăştioara de Sus. Detalii despre maraton se pot obţine accesând site-ul www.corporeanima.ro.
Spectacole în aer liber
Vorbind de partea artistică a manifestărilor, seara zilei de 23 august îi va aduce pe scenă pe cei de la Compact, Hara, precum şi o serie de artişti din partea Asociaţiei Giostra di Zante, din Grecia, care vor oferi publicului diverse momente tradiţionale greceşti. Nu vor lipsi focurile de artificii. A doua zi, folclorul va pune stăpânire peste locurile istorice, printr-un program susţinut de renumiţi interpreţi ca Niculina Stoican, Ilie Medrea, Cristian Fodor, Mariana Deac, Elena Evsei, Eugen Mihăilă, Bogdan Toma, Stana Stepanescu, Cătălin Haşa, Lorena Pascu, Gheorghe Lăscoiu, Taraful “Leliţă de la Căstău” şi  Fluieraşii Din Comuna Orăştioara de Sus. Acompaniază orchestra Ansamblului Profesionist “Drăgan Muntean” din Deva şi prezintă  Ema  Pendiuc, colaborator al Favorit Tv. De amintit că serbările de la Costeşti au debutat în anul 1967, la iniţiativa arheologului Dr. Constantin Daicoviciu, care a condus o perioadă îndelungată cercetările siturilor arheologice din Munţii Orăştiei. Având ca obiectiv evaluarea rezultatelor cercetărilor arheologice şi ecoul acestora în conştiinţa publică, în special a tineretului, ele au fost primite cu braţele deschise, încă de la prima ediţie, iar de atunci şi până acum, nu au fost întrerupte niciodată. După revoluţia din 1989 şi-au schimbat titulatura în «Istorie, natură, cultură», aşa cum le regăsim şi azi.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Un băiat rotofei a ajuns ditamai șeful peste un serviciu dintr-o administrație de prin zona…

2 ore ago

Bulina albă

Natalia Intotero, deputat PSD de Hunedoara Pentru că a fost realeasă în funcția de președinte…

2 ore ago

Bulina neagră

Liviu C., Pentru că a fost acuzat și găsit vinovat de trafic de minori, iar…

2 ore ago

Acțiune desfășurată în Valea Jiului, în cadrul operațiunii Jupiter

În cadrul operațiunii JUPITER, sub coor­donarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și…

2 ore ago

Ilie Bolojan a spus la Deva că darea în funcţiune a Termocentralei pe gaz de la Mintia se va amâna

Finalizarea lucrărilor la termocentrala Mass Mintia este un lucru foarte impor­tant pentru sistemul nostru energetic…

2 ore ago

Doi polițiști din cadrul Poliției Municipiului Lupeni, remarcați pentru profesionalism în depistarea bărbatului bănuit de comiterea mai multor infracțiuni grave

Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara subliniază profesio­na­lis­mul și implicarea celor doi polițiști care au depistat…

2 ore ago