Categories: Reportaj

Sãrbãtoare la Bãiţa

Nicolle Ebner

În aceste zile, comuna Băiţa a sărbătorit 582 de ani de la prima atestare documentară. În cinstea evenimentului a fost organizată o serie de manifestări, la care au fost invitaţi oaspeţi din tot judeţul.

Criza economică, bat-o vina !
Pregătirile au început încă de acum câteva săptămâni, localitatea centru de comună fiind primenită pentru întâmpinarea oaspeţilor, aşa cum stă bine unor gospodari cum sunt cei din comuna Băiţa. Este a patra ediţie a „aniversării” comunei şi după cum spune primarul Damian Diniş: „a fost o adevărată sărbătoare, la care au participat peste 1.100 de localnici şi invitaţi. Ne-a ajutat Dumnezeu şi a ţinut timpul cu noi şi dacă n-ar fi fost criza financiară, am fi sărbătorit trei zile şi trei nopţi, ca la nunţile din poveşti. Prin urmare, anul acesta am concentrat toate evenimentele într-o singură zi”. 

Evenimente culturale şi artistice
Cu ocazia sărbătoririi a 582 de ani de la prima atestare a comunei Băiţa, a fost lansată monografia satului Crăciuneşti, lucrare ştiinţifică realizată de fraţii Aurelia şi Petru Iacob, fii ai satului Crăciuneşti, cei doi fiind premiaţi pentru meritele lor, cu titlul de „Cetăţean de  Onoare” al comunei Băiţa. Patru familii au fost recompensate, la rândul lor, pentru longevitate în căsătorie, acordându-li-se diplome şi premii în bani (300 lei) pentru cei 50 de ani de căsătorie neîntreruptă. În timp ce invitaţii-deputaţi, reprezentanţi ai Consiliului Judeţean Hunedoara, primari din comunele învecinate, erau omeniţi cu bucate pregătite special pentru un asemenea ospăţ, localnicii aveau parte de spectacole artistice şi folclorice susţinute de artişti autohtoni şi invitaţi din alte zone. „Spectacolul folcloric a fost deschis de grupul nostru vocal «Cununa» din Hărţăgani. Pe scenă a evoluat şi grupul „Dor“ de la Liceul de Muzică din Deva, dansatori din Mintia, Puiu Olteanu cu trupa lui, şi s-a încheiat, în forţă, cu un concert susţinut de Tinu Veresejan”, a mai declarat primarul Damian Diniş. Sărbătoarea nu s-a putut încheia fără un foc de artificii, care a rupt gura târgului şi a invitaţilor.

MesagerulHunedorean

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

ANUNŢ

ANUNȚ ÎN VEDEREA ACORDĂRII SPRIJINULUI MATERIAL  TICHETE SOCIALE PE SUPORT MATERIAL ȘI PACHETE CU PRODUSE…

6 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Un consiliu pestriț se anunță a fi la cârma unei urbe din sudul ju­dețului, după…

o zi ago

Laurenţiu Nistor, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara: Avem de partea noastră experienţa administrativă, profesionalismul, priceperea, dar şi tinereţea cu viziunea inovativă

Șeful județului și-a depus candidatura pentru un nou mandat în fruntea Consiliului Județean Hunedoara. Laurențiu…

o zi ago

Bulina albă

Maria Sara Lupulesc, elevă în clasa a V-a la Școala gimnazială ”I.G. Duca” din Petroșani…

o zi ago

Bulina neagră

Aurel G. Pentru că a fost trimis în judecată pentru lovire și alte violențe, după…

o zi ago

Plângere penală împotriva celor care au modernizat telecabina de pe Dealul Cetăţii

Primarul Devei a decis că e mo­mentul să facă plângere penală împotriva celor care au…

o zi ago