Categories: Reportaj

Sãrbãtoare la Bãiţa

Nicolle Ebner

În aceste zile, comuna Băiţa a sărbătorit 582 de ani de la prima atestare documentară. În cinstea evenimentului a fost organizată o serie de manifestări, la care au fost invitaţi oaspeţi din tot judeţul.

Criza economică, bat-o vina !
Pregătirile au început încă de acum câteva săptămâni, localitatea centru de comună fiind primenită pentru întâmpinarea oaspeţilor, aşa cum stă bine unor gospodari cum sunt cei din comuna Băiţa. Este a patra ediţie a „aniversării” comunei şi după cum spune primarul Damian Diniş: „a fost o adevărată sărbătoare, la care au participat peste 1.100 de localnici şi invitaţi. Ne-a ajutat Dumnezeu şi a ţinut timpul cu noi şi dacă n-ar fi fost criza financiară, am fi sărbătorit trei zile şi trei nopţi, ca la nunţile din poveşti. Prin urmare, anul acesta am concentrat toate evenimentele într-o singură zi”. 

Evenimente culturale şi artistice
Cu ocazia sărbătoririi a 582 de ani de la prima atestare a comunei Băiţa, a fost lansată monografia satului Crăciuneşti, lucrare ştiinţifică realizată de fraţii Aurelia şi Petru Iacob, fii ai satului Crăciuneşti, cei doi fiind premiaţi pentru meritele lor, cu titlul de „Cetăţean de  Onoare” al comunei Băiţa. Patru familii au fost recompensate, la rândul lor, pentru longevitate în căsătorie, acordându-li-se diplome şi premii în bani (300 lei) pentru cei 50 de ani de căsătorie neîntreruptă. În timp ce invitaţii-deputaţi, reprezentanţi ai Consiliului Judeţean Hunedoara, primari din comunele învecinate, erau omeniţi cu bucate pregătite special pentru un asemenea ospăţ, localnicii aveau parte de spectacole artistice şi folclorice susţinute de artişti autohtoni şi invitaţi din alte zone. „Spectacolul folcloric a fost deschis de grupul nostru vocal «Cununa» din Hărţăgani. Pe scenă a evoluat şi grupul „Dor“ de la Liceul de Muzică din Deva, dansatori din Mintia, Puiu Olteanu cu trupa lui, şi s-a încheiat, în forţă, cu un concert susţinut de Tinu Veresejan”, a mai declarat primarul Damian Diniş. Sărbătoarea nu s-a putut încheia fără un foc de artificii, care a rupt gura târgului şi a invitaţilor.

MesagerulHunedorean

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

ACȚIUNE DE AMPLOARE A POLIȚIȘTILOR ÎN DEVA, PENTRU PREVENIREA ȘI COMBATEREA FAPTELOR ANTISOCIALE

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului de Investigare a…

12 ore ago

BĂRBAT REȚINUT PENTRU 24 DE ORE DE POLIȚIȘTII DIN LUPENI

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Lupeni au dispus, în urma administrării probatoriului, măsura reținerii pentru…

12 ore ago

BĂRBAȚI CONDAMNAȚI LA PEDEPSE PRIVATIVE DE LIBERTATE, DEPISTAȚI ȘI REȚINUȚI PENTRU 24 DE ORE DE POLIȚIȘTII HUNEDORENI

Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Orăștie au reținut, la data de 19 iunie…

12 ore ago

BĂRBAT DE 33 DE ANI DIN URICANI, ARESTAT PREVENTIV DUPĂ ÎNCĂLCAREA MĂSURII ARESTULUI LA DOMICILIU

Polițiștii din Uricani au pus în executare un mandat de arestare preventivă emis de Judecătoria…

2 zile ago

DOI TINERI DIN VULCAN, BĂNUIȚI DE COMITEREA UNEI INFRACȚIUNI DE FURT CALIFICAT, REȚINUȚI DE POLIȚIȘTI, ÎN URMA CERCETĂRILOR EFECTUATE

Activitățile investigative desfășurate de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Vulcan au condus la identificarea și…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că o șefă de la o ins­tituție publică a ajuns să-și sperie așa…

2 zile ago