Categories: Sport

Sărăcie mare în fotbalul judeţean

Ciprian Marinuţ

Şase echipe care şi-au anunţat intenţia de a participa în noul sezon al campionatului judeţean de fotbal (Liga a IV-a şi a V-a) nu şi-au achitat încă taxa de înscriere, astfel că oficialii Asociaţiei Judeţene de Fotbal Hunedoara au fost obligaţi să amâne stabilirea ţintarului, programată ieri.
Taxe modice, dar greu de suportat
Lipsa banilor este atât de acută la multe echipe din Ligile a IV-a şi a V-a, încât şase grupări nu au găsit resurse financiare să îşi plătească taxa de înscriere pentru noul sezon, deşi valoarea taxelor nu depăşeşte 500 de lei. „Sunt şase echipe care au confirmat că vor să participe la competiţie, dar nu şi-au achitat taxele. În aceste condiţii nu am putut efectua azi (ieri n.r.) tragerea la sorţi pentru stabilirea programului competiţional. Reprezentanţii cluburilor au promis că vor rezolva problema în această săptămână, astfel că speră să putem întocmi cât mai repede ţintarul la ligile a IV-a şi a V-a”, a spus Adrian Radu, şeful Comisiei de competiţii a Asociaţiei Judeţene de Fotbal Hunedoara.
Ioan Pantilimon, vicepreşedintele Asociaţiei Judeţene de Fotbal Hunedoara, a spus că este posibil să se accepte ca plata să se facă în rate în urma unui termen stabilit. De altfel, se anunţă un sezon sărac din punct de vedre financiar, dacă ţinem cont că au fost multe echipe care au intenţionat să se retragă din acest eşalon. Sezonul va începe pe data de 30 august, iar ţintarul va fi stabilit săptămâna aceasta.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

ACȚIUNI ALE POLIȚIEI PENTRU CREȘTEREA SIGURANȚEI RUTIERE ÎN JUDEȚUL HUNEDOARA

Polițiștii desfășoară în aceste zile mai multe acțiuni pe drumurile publice, vizând prevenirea și combaterea…

7 ore ago

ANUNŢ LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

o zi ago

A N U N Ţ

În conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 831/2022 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a…

o zi ago

RAZIE DE AMPLOARE ÎN MUNICIPIUL HUNEDOARA: ZECI DE POLIȚIȘTI MOBILIZAȚI, DOI TINERI AU FOST REȚINUȚI PENTRU 24 DE ORE

O acțiune preventivă cu efective mărite, desfășurată aseară în municipiul Hunedoara, a dus la identificarea…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Criza, scumpirile, in­flația i-au cam băgat în sperieți pe unii. Așa că, sătul de drumurile…

2 zile ago

Bulina albă

Lucian Rus, primarul municipiului Deva Pentru că evenimentul dedicat Nadiei Comăneci a fost organizat impecabil.

2 zile ago