Accidentul rutier a avut loc pe DN 66, în afara localităţii Bretea Streiului, iar poliţiştii au stabilit că şoferul din Turceni, judeţul Gorj, mergea spre Deva, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 34 de ani din localitatea Oţelu Roşu, judeţul Caraş Severin.
”În urma accidentului, a rezultat rănirea celor doi conducători auto şi a cinci pasageri din cele două autoturisme. (…) Toate victimele au fost transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. (…) În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală pentru infracţiunea de vătămare corporală din culpă”, a precizat Carla Strujan, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara. Unul dintre cei şapte răniţi în urma incidentului a fost găsit de echipele de salvatori inconştient. Potrivit medicului Călin Dumitrescu, purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Hunedoara, răniţii au suferit traumatisme la cap, la bazin, torace şi au fost duşi la UPU Deva cu patru salvări ale SAJ şi două ale SMURD. (M. Gânju)
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brad au dispus, la data de 3 septembrie a.c., reținerea…
Povestesc cârcotașii pe la colțuri că un angajat dintr-o instituție a plecat de la muncă…
Plutonierul Bogdan Raita, din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Hunedoara, Pentru că a câștigat mai…
D.G., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru trafic de droguri…
Oricine nu achită o factură, fie că e la curent, la gaz, la telefon, în…