Oana Mihnea
În urmă cu trei săptămâni, o echipă a Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva şi una a Institutului de Arheologie din Bucureşti au început să facă săpături arheologice în zona satului Ulieş, din comuna Gurasada, pe unde va fi construit tronsonul 3 al autostrăzii Lugoj-Deva.
Perimetrul de acţiune a echipelor de arheologi este stabilit lângă DN7, aproape de pasarela care trece peste calea ferată, unde va fi viitorul nod rutier. Până acum, au fost găsite doar câteva fragmente de vase din ceramică, însă nu a fost stabilită provenienţa lor. Încă se mai fac cercetări în teren şi implicit, săpături, cu scopul de a stabili cu exactitate despre ce tip de obiecte este vorba. De asemenea, fragmentele ceramice găsite vor fi lipite şi trimise spre analiză amănunţită, pentru a putea determina valoarea istorică a acestora şi din ce perioadă provin. Conform datelor furnizate de către arheologul Andrei Măgureanu, lucrările se află în stadiu incipient şi „este prematur să vorbim despre lucruri concrete până nu se face o cercetare ştiinţifică necesară în astfel de cazuri. Cert este că, în momentul de faţă suntem pe şantier şi numai după finalizarea lucrărilor vom avea date exacte despre ceea am găsit în acest perimetru“.
În evenimentul rutier a fost implicat un singur autoturism, iar în acesta se aflau doar…
În toată această perioadă, pompierii Detașamentului Petroșani împreună cu lucrători ai Ocolului Silvic au acționat…
S.C. APA PROD S.A. Deva continuă strategia de modernizare și digitalizare a serviciilor oferite comunității…
Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Hunedoara au desfășurat, cu sprijinul jandarmilor și sub…
Se vorbește prin târg că e scandal mare cu o firmă de construcții care a…
Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara Pentru că s-a implicat ca Stadionul din Petroșani să…