Categories: Comunitate

Sântămăria Orlea, pregătită pentru vremuri grele

Magdalena Şerban

Criza economico-financiară, în loc să se tempereze, pare a se adânci tot mai tare. Grijulii pentru viitorul comunităţii pe care o păstoresc, primarii încearcă să facă anumite predicţii financiare, dar mai ales, să adopte noi strategii pentru comunitate. Edilul din Sântămăria Orlea nu pare speriat de criză, pentru că, vorba aceea, „românul o cunoaşte de când se naşte“, însă nu vrea ca surprizele neplăcute să treacă pragul comunei, nici de acum încolo.

Speranţe mari în fondurile europene

Edilii din Sântămăria-Orlea şi-au pus mari speranţe într-un proiect de 9.000.000 lei, accesat pe fonduri de mediu, care vizează realizarea reţelei de apă şi canalizare în satele Sânpetru, Vadu, Bărăşti şi Săcel. „Suntem optimişti în ceea ce priveşte eligibilitatea acestui proiect. Să sperăm că optimismul acesta se va materializa curând”, spune Victor Ioan Filip (foto), primarul comunei Sântămăria Orlea. Iar ceea ce îi bucură foarte tare, zilele acestea, este tranşa de 50.000 de lei, primită pentru realizarea unui teren de sport în centrul de comună. Face parte dintr-un proiect aprobat prin HG şi a cărui valoare totală este de 460.000 lei. „Este greu cu banii din bugetul local. Sunt atât de puţini, încât te tot socoteşti cum să-i faci să ajungă de la o lună la alta. Ne bucurăm pentru posibilitatea realizării acestui teren de fotbal, pentru că este binevenită orice modalitate de divertisment pentru comunitate”, afirmă Victor Ioan Filip.

Un nou lăcaş sfânt

Până nu de mult, credincioşii ortodocşi din satul Sânpetru se închinau într-o bisericuţă, veche şi neîncăpătoare. Dar, din această lună ei au în sat un nou lăcaş de cult, cu care se pot mândri. De fapt, construcţia bisericii din Sânpetru a început în 1996, pentru ca toţi cei din sat, cu credinţă în Dumnezeu, să aibă un loc de rugăciune şi închinăciune. După multă trudă şi sacrificii, luna aceasta, credincioşii s-au putut bucura de slujba de sfinţire a noului lăcaş.

„De 14 ani, o fericită coincidenţă pentru mine, deoarece tot de atât timp, am şi calitatea de primar, se lucrează la biserică. Mulţumesc mult sătenilor care au contribuit cu sume de bani la ridicarea acestui edificiu, colegilor mei din primărie, Consiliului Local, Consiliului Judeţean Hunedoara, precum şi tuturor celor care au sprijinit comunitatea credincioşilor din Sânpetru. De asemenea, mulţumesc şi pe această cale, Preasfinţitului Gurie şi tuturor reprezentanţilor bisericii care ne-au fost alături, ori de câte ori am avut nevoie. E un sentiment unic să vezi oamenii care te-au ajutat, cum se şi bucură alături de tine. Le mulţumesc pentru că au fost prezenţi la acest eveniment fericit”, spune primarul Victor Ioan Filip.

Grijă pentru vremurile care vin

Se spune că omul harnic îşi face vara sanie, iar iarna căruţă. Aşa a fost şi primarul comunei Sântămăria Orlea. Încă din vară s-a aprovizionat cu combustibil pentru şcoli, deoarece a anticipat că „vin vremuri grele“. Căminele culturale, şapte la număr, au avut şi ele parte de reparaţii, cel care a necesitat mai multe fiind cel din satul Subcetate. „Am făcut tot posibilul să reparăm ce era necesar. Nu se ştie ce bani vor mai fi la anul. Aşa că, am marjat pe puţinul pe care l-am avut”, explică primarul.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Povestesc gurile rele pe la colțuri că o du­duie, cu halat alb, nu se sfiește…

5 ore ago

Bulina albă

Florin Maxim, antrenor Corvinul Hunedoara Pentru că a reușit o nouă importanță, ducând echipa sa…

5 ore ago

Bulina neagră

I.N., din municipiul Hunedoara Pentru că pe numele lui a fost emis un ordin de…

5 ore ago

De ce să îți faci Carte Electronică de identitate

Primăria Municipiului Deva și Serviciul Local de Evidență a Persoanelor (SPCLEP) Deva informează cetățenii cu…

5 ore ago

Invitat la masă să-și cunoască viitoarea soacră, ginerică și-a prădat și soțioara, și pe mama-soacră

Individul, condamnat în trecut tot pentru furt, n-a rezistat tentației după ce a văzut că…

5 ore ago

Hărău, pe valul investițional

Magdalena Șerban Una dintre comunele hunedorene care a luat avânt în ultimii ani este Hărău.…

5 ore ago