IPJ Hunedoara a amendat în vara acestui an Complexul Energetic Hunedoara cu suma de 5.000 de lei, pentru că ”nu a luat toate măsurile de securitate stabilite de evaluatorul de risc în Raportul de evaluare și tratare a riscurilor la securitate fizică înregistrat și asumat la unitate (…), elaborat pentru punctul de lucru Sucursala Electrocentrale Deva SA”.
Compania a contestat sancțiunea la Judecătoria Deva, pe motiv ”că nu se face vinovată de cele reținute în sarcina sa, în condițiile în care nu are în obiectul său de activitate servicii de pază și protecție”. Instanța de judecată a stabilit că societatea în insolvență nu este o firmă specializată de pază și protecție, ea nu are calitatea de subiect activ special al acestei contravenții, astfel că nu se poate reține în sarcina acesteia comiterea faptei arătate mai sus. Oricum, judecătorii deveni au verificat procesul verbal și au constatat că fapta era descrisă prin termeni generici, abstracți, care nu fac altceva decât să reproducă prevederile textului legal încălcat, lucru care duce la anularea procesului verbal. ”Analizând procesul-verbal atacat, instanța constată că în acest înscris nu se arată care sunt măsurile pe care petenta nu le-a luat în vederea implementării dispozițiilor stabilite de evaluatorul de risc. Aceste măsuri, neluate de către petentă și care ar fi reprezentat latura obiectivă a contravenției, în măsura în care petenta ar fi avut calitatea cerută de lege, trebuiau înserate în procesul-verbal de contravenție și nu în alte înscrisuri ulterioare”, se arată în decizia Judecătoriei Deva. (M.Gânju).
Stadionul „Jiul” Petroșani este, în acest moment, singura arenă din județul Hunedoara care poate fi…
Vorbesc gurile rele că s-a gândit o duduie de la noi, șefă peste banii unei…
Georgeta Barabaș, directorul DJM Hunedoara Pentru că, deși a fost amenințată, nu s-a lăsat intimidată…
J.T., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de trafic…
Oprirea lucrărilor la Acumularea hidrotehnică de la Mihăileni reprezintă o greşeală, în condiţiile în care…
Magdalena Șerban Cei născuţi în martie şi găzduiţi de Unitatea de Asistenţă Medico-Socială Baia de…