Categories: Comunitate

Sanatoriul din Brad are o nouă structură finanţată de Casa de Sănătate

Magdalena Şerban

Contractul cu Casa de Sănătate (2019-2020) aduce Sanatoriului de Pneumoftiziologie Brad, după ce a fost aprobată de către Ministerul Sănătăţii, noua structură a unităţii medicale, noi alocări bugetare.

În urma cazuisticii scăzute în rândul bolnavilor de tuberculoză, conducerea Sanatoriului de Pneumoftiziologie Brad a decis să solicite Ministerului Sănătăţii schimbarea structurii, astfel încât unitatea să aloce 20 de paturi pentru servicii medicale de recuperare. ,,Incidenţa bolii a scăzut la nivel de judeţ, comparativ cu anii 90, iar asta se întâmplă în întreaga ţară. Prin urmare, am vizat să transferăm 20 de paturi (câte 10 din fiecare secţie) la recuperare. Astfel, de acum încolo, tarifarea aferentă înseamnă puţin mai mult, adică 256 lei pe zi de spitalizare (faţă de 121 de lei)”, a precizat medicul primar pneumolog Marcel Iosif Cârjea (foto), managerul Sanatoriului de Pneumoftiziologie Brad.
Acesta a mai spus că în baza planului de investiţii se vor concretiza, din bugetul propriu şi cu sprijin financiar acordat de Consiliul Judeţean Hunedoara, digitalizarea aparatului Roentgen şi un sistem modern de supraveghere video a unităţii sanitare. Ambele sunt foarte importante pentru buna desfăşurare a activităţii instituţiei.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Eu cred ca acest domn director, cotizeaza periodic la ziarul dvs.Deoarece aproximativ aceleasi lucruri se intampala si la Sanatoriul Geoagiu si de ei nu ziceti nimic. Am rasfoit arhiva ziarului si chiar exista o perioada constanta intre articolele publicate de dvs despre acest subiect. Deci..........

Recent Posts

ERATĂ:

Dintr-o regretabilă eroare, în paragraful referitor la turism din comunicatul nostru anterior au fost prezentate…

19 minute ago

Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara -🚔 1 APRILIE – dar nu chiar 😏

Se pare că noile radare tip pistol au primit update: acum detectează nu doar viteza……

o oră ago

PROTEST LA MINA LUPENI: Mineri blocați în subteran

Un numar de 20 de mineri de la Mina Lupeni din schimburile IV și I…

o oră ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii pe la colțuri că într-o primărie de la noi se în­tâmplă ca într-un…

15 ore ago

Încotro mergem? Din rău în mai rău

Ministrul Muncii, Florin Manole (foto), a declarat ieri că eco­nomia României se confruntă cu proble­me…

15 ore ago

Bulina albă

Liliana Stolnicu, managerul Sanatoriului de Pneumo­ftiziologie Brad Pentru investițiile pe care le implementează din finanțări…

15 ore ago