Categories: Comunitate

Urmează Ziua Comunei Gurasada

Magdalena Şerban

Primăria şi Consiliul Local Gurasada, în parteneriat cu Asociaţia Culturală Sălăşana şi Organizaţia PSD Gurasada, organizează cea de-a XVIII-a ediţie a evenimentului Ziua Comunei. Manifestarea va avea loc în parcul central din localitatea centru.

Acţiunile sportive vor începe duminică, 28 iulie, de la ora 10, cu competiţia Cupa de Vară la Fotbal, în cadrul căreia echipele reprezentative ale satelor din comună, dar şi ale comunelor din împrejurimi îşi vor disputa podiumul. La ora 17:30, 42 de cupluri longevive vor fi premiate de conducerea locală pentru împlinirea a cinci decenii de căsnicie. Pe lângă diplome şi flori, vor fi recompensate cu o mică atenţie în bani şi cu plachete personalizate. De asemenea, de apreciere se va bucura şi un localnic care serbează un secol de viaţă, lucru tot mai rar întâlnit în ultima vreme. Totodată, va avea loc festivitatea de premiere pentru câştigătorii Cupei de Vară, campionii urmând să primească diplome şi cupe.
Ora 19 va aduce pe scena special amenajată în aer liber o serie de interpreţi de muzică populară a căror prezenţă va încânta publicul. Aceştia sunt Nicu Novac, Carmen Popovici Dumbravă, Mirela Petrean, Adina Hada, Cornelia Lupulescu, Maria Didraga, Nicoleta Novac, Maria Borţun Popescu, Răzvan Năstăsescu şi Ioan Surdu. Acompaniază formaţia Mirela Petrean, iar invitat special va fi Ansamblul Sălăşana din comuna Sălaşu de Sus. La miezul nopţii, focurile de artificii vor brăzda cerul, pentru ca ediţia să se încheie într-un mod fastuos.
„Lansez o invitaţie către hunedoreni, iar una specială pleacă spre fiii satului şi toţi aceia care au rude şi prieteni în zona noastră. Mi-aş dori să-şi petreacă duminica pe ritmuri tradiţionale, alături de oameni dragi lor. Îi aşteptăm cu mare drag să ne fie alături. Sunt momente în an când dincolo de satisfacţia realizărilor profesionale ce se cuantifică mai ales în investiţii, trebuie să oferi comunităţii o zi de suflet care să ne adune laolaltă şi să ne amintească să fim uniţi”, a spus Silviu Nan (foto), primarul comunei Gurasada.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele din județul nostru vorbesc pe la colțuri despre o mare tranzacție de culise…

3 zile ago

Bulina albă

Natalia Intotero, deputat PSD de Hunedoara Pentru că a fost numită la conducerea Ministerului Mediului,…

3 zile ago

Bulina neagră

R.E., din municipiul Deva Pentru că pe numele său a fost emis un ordin de…

3 zile ago

Nu ratați ajutorul pentru încălzire! S-au deschis depunerile la Primăria Ghelari pentru sezonul rece și suplimentul de energie

Magdalena Șerban Locuitorii comunei Ghelari cu ve­nituri reduse pot depune cererile și de­clarațiile pe propria…

3 zile ago

Primăria Comunei Băița modernizează serviciile publice: investiție de peste 65.000 de euro într-o autoutilitară nouă, din bani europeni obținuți prin GAL Țara Zarandului

Magdalena Șerban Comuna Băița face un pas important spre modernizarea infrastructurii lo­cale și eficientizarea serviciilor…

3 zile ago

Protestul de la mina Vulcan s-a încheiat: minerii au ieșit la suprafață după negocieri în subteran

Tensiunile de la Mina Vulcan s-au stins în cursul nopții de miercuri spre joi, după…

3 zile ago