Salariile hunedorenilor, sub media naţională

Este binecunoscut faptul că există discrepanţe între salariile angajaţilor în funcţie de judeţele în care locuiesc. În fruntea clasamentului la capitolul venituri se află în continuare Bucureştiul.
Capitala ţării rămâne locul unde se câştigă cel mai bine. Următoarele poziţii din topul celor mai mari câştiguri ale angajaţilor sunt oupate de judeţele Ilfov, Cluj, Timiş sau Argeş. Aici, salariul mediu net pe lună depăşeşte 2.000 de lei. La polul opus, cu cele mai mici venituri din România sunt locuitorii din Harghita, Covasna, Neamţ, Bistriţa-Năsăud şi Bihor, unde câştigul mediu net lunar este sub 1.500 de lei.  Salariul mediu net la nivelul ţării a ajuns în aprilie 2016, la 2.086 de lei, cele mai mari câştiguri înregistrându-se în domeniul IT.
Hunedoara, pe locul 24 la salarizare
În regiunea de vest, Timişul conduce detaşat la capitolul salarizare. Pe locul doi, se află Aradul, în timp ce Hunedoara şi Caraşul sunt pe ultimele poziţii. Judeţul Hunedoara ocupă locul 24 în ierarhia judeţelor, privind salarizarea. Dacă în luna aprilie 2015, salariul mediu net al angajaţilor din judeţul nostru era 1.522 lei, în decursul unui an, acesta a crescut cu 105 lei, ajungând la 1.627 lei, cu 459 lei însă, mai puţin decât media naţională. În ceea ce priveşte salariul mediu net pe domenii, la nivel judeţean cel mai mare câştig se înregistrează în industrie şi construcţii, urmat de agricultură şi servicii.
Mai mulţi angajaţi, mai puţini şomeri
Numărul persoanelor din judeţ care lucrează a crescut cu aproape 4.000 în decursul unui an. Astfel că în aprilie 2016, efectivul salariaţilor este de 114.728, faţă de 110.799 existenţi în aceeaşi perioadă a anului precedent. De asemenea, numărul şomerilor hunedoreni a scăzut cu aproape 3.000 în ultimul an. (A. Brandisz)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Într-un oraș din zonă, ăia cu grade mai mici, care intră sub comanda șefului urbei,…

54 de minute ago

Bulina albă

Vasile Jurca, primarul orașului Petrila Pentru că a sprijinit și în acest an organizarea Festivalului…

55 de minute ago

Bulina neagră

Geanina M., din Lupeni, recidivistă Pentru că i-au fost respinse toate încercările de a scăpa…

55 de minute ago

Bărbat reținut de polițiștii din Hațeg, bănuit de comiterea unor infracțiuni la regimul rutier

Un bărbat de 38 de ani, din comuna Bretea Română, a fost reținut pentru 24…

57 de minute ago

Polițiștii rutieri din Hunedoara, prezență sporită în teren odată cu începerea noului an școlar

Polițiștii rutieri din județul Hune­doara intensifică, pe parcursul lunii septem­brie, acțiunile preventive și de control…

58 de minute ago

Se investeşte continuu la Spitalul judeţean din Deva

Magdalena Șerban O investiție strategică majoră finan­țată prin Programul Sănătate, dedi­cată modernizării masive a depistării…

o oră ago