Categories: ActualitateFlash

S-a rezolvat: nu se poate!

Sorina Popa

Scandal imens la şedinţa de vineri a Consiliului Local Deva. Primele 10 puncte de pe ordinea de zi au stârnit cearta dintre executivul primăriei şi doi dintre aleşii locali liberali.
Cele 10 puncte se refereau la constatarea încetării de drept a mandatelor de consilieri locali a celor patru aleşi liberali daţi afară din partid – Dorel Cuiava, Doru Oană, Ioan David şi Carol Panduru – şi validarea pe funcţiile care urmau să fie vacante a înlocuitorilor acestora. Numai că, aşa cum se întâmplă de obicei, socoteala de acasă a celor care doreau să-i vadă scoşi din legislativul local devean pe cei patru consilieri locali excluşi din partid nu s-a potrivit cu cea de la şedinţă. Astfel, expunerea viceprimarului Marcel Morar despre situaţia celor patru aleşi şi despre faptul că s-au comis ilegalităţi în privinţa persoanelor care urmau să fie validate pe posturile ce vor rămâne vacante în Consiliul Local Deva l-a înfuriat pe consilierul PNL Sandu Borbeanu, care a sărit ca muşcat de şarpe, contrându-l pe vorbitor.

„Vom face plângere penală împotriva lui Oancea”
De fapt, primarul municipiului Deva a explicat că preşedintele PNL Deva, Florin Oancea (foto dreapta), a încălcat legea atunci când i-a eliminat de pe listă pe cei care aveau dreptul să fie numiţi consilieri locali în locul celor patru daţi afară din partid. „Vom face plângere penală împotriva domnului Oancea, liderul PNL Deva, pentru fals în declaraţii. Dau doar două exemple: Dorel Drăgulesc şi Ştefan Cubineţ, doi dintre cei aflaţi pe lista PNL pentru Consiliul Local Deva, n-au renunţat la posibilitatea de a deveni consilieri locali, în locul celor excluşi din partid. Dar, s-au întocmit declaraţii în fals, în care celor doi li s-au falsificat şi semnăturile, că ei nu ar vrea să devină consilieri locali”, a declarat primarul Devei, Mircia Muntean (foto stânga).

Există sau nu există documente?
Consilierul local Florin Oancea a afirmat că Dorel Drăgulesc şi Nicolae Oprean (n.r. – doi dintre cei de pe lista PNL pentru consiliu) au fost şantajaţi de primar. „Nu am fost şantajat de nimeni. Am crezut că sunt incompatibil pentru funcţia de ales local, având în vedere că firma mea are relaţii cu Consiliul Local Deva, dar atâta tot”, a declarat Nicolae Oprean, prezent la şedinţa de vineri. La rândul său, Dorel Drăgulesc a afirmat că nu a dat nici o declaraţie cum că nu vrea să fie membru al Consiliului Local Deva, aşa cum a spus Florin Oancea. Primarul Mircia Muntean a spus că în cazul lui Ştefan Cubineţ, a fost depusă o declaraţie, cum că acesta ar fi renunţat la calitatea de membru al PNL. „Mi s-a spus că am demisionat din partid, însă am dovada că nu am demisionat din PNL. Asta, ca să mă elimine de pe lista consilierilor locali ai PNL de la Deva“, a spus Ştefan Cubineţ.

A rămas pentru data următoare
De precizat că doar într-o şedinţă ordinară, cei patru aleşi liberali pot fi scoşi din consiliul local şi înlocuiţi de următorii aflaţi pe lista electorală. În urma scandalului din timpul şedinţei de vineri, primarul Mircia Muntean a retras de pe ordinea de zi cele 10 puncte care au produs gâlceava, el fiind iniţiatorul proiectelor respective. Ca atare, rămâne ca la următoarea şedinţă ordinară, să se decidă excluderea din consiliul local a celor patru şi cine vor fi înlocuitorii lor.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

REȚINUT LA SCURT TIMP DUPĂ SESIZAREA COMITERII UNUI FURT DIN MAGAZIN ȘI A UNEI DISTRUGERI – POLIȚIȘTII HUNEDORENI AU IDENTIFICAT RAPID PERSOANA BĂNUITĂ

Intervenția promptă și activitățile investigative desfășurate de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au condus,…

o zi ago

Cum rămâne casa organizată când frigul lucrează pentru tine

Într-o locuință modernă, echilibrul dintre confort și funcționalitate se vede mai ales în spațiile în…

2 zile ago

Mobilier de exterior din lemn: avantaje, dezavantaje și întreținere

Visezi la o terasă în care să bei cafeaua dimineața sau la un colț de…

2 zile ago

PPC Energie lansează PPC MaxControl, oferta pentru prosumatori cu plata soldului la 30 de zile și protecție împotriva prețurilor negative

Cu PPC MaxControl clienții beneficiază de plata soldului generat din energia livrată în rețea în…

2 zile ago

BĂRBAT DIN HUNEDOARA, CERCETAT PENTRU DEȚINEREA ILEGALĂ A UNEI ARME NELETALE SUPUSE AUTORIZĂRII

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au desfășurat, la data de 9…

2 zile ago

POLIȚIȘTII HUNEDORENI, ALĂTURI DE COMUNITATE PRINTR-UN GEST CARE POATE SALVA VIEȚI

Astăzi, la inițiativa Serviciului de Pregătire Profesională din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, tinerii…

2 zile ago