Categories: Eveniment

S-a răsturnat cu maşina în curtea omului

Loredana Goangă

Un arădean de 63 de ani s-a răsturnat cu maşina din cauza drumului umed, dar şi a vitezei. În urma accidentului, o femeie s-a ales cu răni grave şi are nevoie de îngrijiri medicale.

Ieri, în jurul orei 10,00, Ioan R., de 63 de ani, din oraşul Curtici, judeţul Arad, conducea o Dacia 1310, pe DN 7 şi din cauza faptului că a ignorat umezeala de pe carosabil, a ajuns să se răstoarne cu maşina. Acesta venea dinspre Arad, iar în localitatea Tătărăşti, din comuna Burjuc, într-o curbă la dreapta, a pierdut controlul volanului, a derapat şi s-a răsturnat în curtea unui localnic. În maşină se mai aflau trei pasageri, iar din cauza avarierii autoturismului, a fost nevoie de intervenţia echipei de descarcerare de la Secţia de Pompieri Ilia, pentru a putea scoate din maşină o femeie în vârstă de 54 de ani.
Potrivit purtătorului de cuvânt ISU Hunedoara, căpitanul Anemona Doda, numai două persoane din cele patru aflate în maşină au fost rănite, femeia fiind stabilizată şi transportată la UPU Deva de către paramedicii SMURD. Cealaltă persoană rănită, un bărbat, a fost preluat de un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă şi a fost dus la spital, însă nu avea răni grave.
În urma accidentului, şoferul s-a ales cu dosar penal pentru vătămare din culpă, iar femeia descarcerată a fost internată la Spitalul Judeţean, ea având coastele rupte.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Zvonurile încing din nou spiritele în culisele locale! Se aude prin târg că un cunoscut…

12 ore ago

Bulina albă

Dr. Gheorghe Firczak, președintele UCRR și vicepreședinte al Congresului Mondial al Rutenilor Pentru contribuția majoră…

12 ore ago

Bulina neagră

I.U., din municipiul Brad Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de furt…

12 ore ago

MĂSURI FERME ÎN TRAFIC: Șofer reținut pentru 24 de ore și dosare penale pe bandă rulantă în Hunedoara

Weekend de foc pentru polițiștii hu­ne­doreni. Oamenii legii au aplicat mă­suri drastice pe șoselele din…

12 ore ago

POLIȚIST DIN HAȚEG, JUDECAT DUPĂ CE A BĂTUT UN LOCALNIC ÎN FAȚA SEDIULUI: Agentul a încercat să scape prin prescripția faptei, dar judecătorul l-a contrazis

Un agent șef principal de poliție din cadrul Poliției Orașului Hațeg, trimis în judecată pentru…

12 ore ago