Categories: Eveniment

S-a luat la întrecere cu poliţiştii rutieri

Livia Botici

Tupeu şi ignoranţă de cartea recordurilor! Aflat la volanul unui bolid BMW, un tânăr, de 20 de ani, din Deva, a depăşit, pe linie continuă, un echipaj al Poliţiei Rutiere.

Se credea la raliu…

Totul s-a întâmplat în noaptea de duminică spre luni, aproape de ora două. Se anunţa a fi o noapte liniştită pentru agenţii de la Poliţia Rutieră. Ghinion însă! Patrulau pe bulevardul 1 Decembrie, din Deva, când un autoturism BMW a trecut val-vârtej pe lângă ei. Culmea, în acea porţiune, strada era marcată cu linie continuă. Cu sirena în funcţiune, rutieriştii au trecut la urmărirea celui care se credea la raliu şi nu pe un drum public. După o urmărire ca în filme, şoferul vitezist a hotărât că nu mai are nici un rost să fugă, pentru că, oricum, poliţiştii i-au luat numărul de înmatriculare, şi a oprit maşina pe strada Gheorghe Bariţiu.

… dar a nimerit la Poliţie

Cu toate că oamenii legii credeau că aventura nocturnă a luat sfârşit, realitatea a fost cu totul diferită. În momentul în care şoferul, pe nume Alexandru Ciomag, a deschis portiera maşinii, spaţiul din jurul automobilului a fost invadat de un puternic miros de alcool. Rugat să sufle în aparatul etilotest, cetăţeanul cu damf de alcool a refuzat cu îndârjire, nefiind de acord nici să-şi dezvăluie datele de identitate. Condus, totuşi, la Spitalul Judeţean, pentru a i se lua probe de sânge, ca să i se stabilească alcoolemia, bărbatul s-a opus vehement ca medicul să-i străpungă venele. În final, poliţiştii au constatat că Alexandru Ciomag avea permisul de conducere suspendat de la sfârşitul lui 2009. Acum, s-a ales şi cu un dosar penal, în urma căruia ar putea ajunge după gratii.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Povestesc gurile rele prin târg că un personaj din zona noastră s-a pus pe citit,…

13 ore ago

Bulina albă

Ioan Sebastian Bara, managerul Bibliotecii Județene Pentru că, și în acest an a organizat Ziua…

13 ore ago

Bulina neagră

I.U., din municipiul Deva Pentru că a fost arestat, după ce nu a respectat un…

13 ore ago

Primăria Hunedoara va cofinanța construcția noii arene

Consiliul Local al municipiului Hune­doara a aprobat, cu unanimitate de voturi, cofi­nan­ţarea necesară pentru construirea…

13 ore ago

Hunedoreancă din Densuș, acuzată de hărțuire, șantaj și amenințare pe TikTok

Victima hunedorencei, o mamă din București, a cerut, la începutul lunii august, ca instanța să…

13 ore ago

Moda permiselor de conducere cumpărate a prins printre hunedoreni

Cu câteva sute de euro scapi de obli­gația de a urma cursurile unei școli de…

13 ore ago