Cei care se îmbogăţesc peste noapte, deşi veniturile pe care le realizează sunt relativ mici, vor intra mult mai uşor în vizorul inspectorilor fiscali, deoarece la nivelul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Hunedoara, a fost înfiinţat un birou care se va ocupa special de depistarea şi verificarea acestor persoane.
Sunt vizaţi „rechinii mari”
Este vorba despre Biroul de verificări fiscale, format din opt inspectori şi un şef de birou, care vizează persoanele fizice suspectate că deţin venituri mari nedeclarate. Astfel, dacă se dovedeşte că există o diferenţă de 50.000 de euro sau mai mare între veniturile şi cheltuielile realizate de un cetăţean, acesta va fi obligat să plătească statului un impozit de 16 la sută din valoarea bunurilor şi a sumelor deţinute. „Înfiinţarea acestui birou este cea mai importantă pârghie pe care o capătă Fiscul din România. Am constatat că foarte mulţi patroni de firme care nu au profit, sau care înregistrează profituri foarte mici, au averi personale care au crescut exorbitant în câţiva ani. Sunt vizaţi rechinii mari, cei care au diferenţe de 50.000 de euro între venituri şi cheltuieli”, a declarat Lucian Heiuş, şeful DGFP Hunedoara.
Cum va funcţiona
Inspectorii fiscali care fac parte din acest birou vor efectua o serie de analize de risc, în urma cărora vor stabili care sunt grupurile de persoane vizate. Apoi, va fi efectuată o verificare prealabilă documentară, ale cărei rezultate vor fi consemnate într-un raport. Persoanele verificate vor fi înştiinţate de către inspectori, cu privire la acţiunea desfăşurată, şi sunt obligate ca în termen de 60 de zile, să prezinte documentele justificative pentru situaţia fiscală. În cazul în care nu îşi pot dovedi provenienţa averilor, vor fi nevoite să plătească un impozit de 16 la sută, sau riscă să fie acuzate de evaziune fiscală şi să fie cercetate penal pentru această infracţiune.
Cutremur total pe scena politică din România! Guvernul propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan a…
Amor, amor, amor... Refrenul se aude tot mai tare printr-o circă de la noi, unde…
Administratorul public al municipiului Deva, Ciprian Luca (foto), a detonat o adevărată bombă în cadrul…
Mihai-Andrei Danci, din Ribița Pentru că a fost desemnat „Cel mai fidel cititor hunedorean” în…
Ionuț B., din Vulcan Pentru că i-a fost prelungit arestul preventiv, fiind acuzat că și-a…
Magdalena Șerban În ultimii ani, Consiliul Județean Hunedoara a marcat investiții majore în dezvoltarea sistemului…