Categories: Actualitate

S-a dat nebun ca să scape de pușcărie

Acuzat de infracțiunile de furt ca­li­ficat, tâlhărie calificată, sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri, agresiune sexuală și vio­lare de domiciliu, individul a invocat faptul că are halucinații, simte mi­ro­suri care nu există și își schimbă vo­cea când este nervos. Ba chiar a sus­ținut că a spus toate aceste aspecte și într-un alt dosar care s-a so­lu­ționat la Judecătoria Petroșani. În­cer­că­rile sale de a scăpa de pe­deap­să au fost sortite eșecului.
Conform anchetei, el a furat din fața unui hotel din Sibiu o autoutilitară, a fugit cu ea pe un câmp și, după ce a luat banii și obiectele de valoare, a distrus-o prin incendiere. Tot în a­ce­eași noapte s-a năpustit asupra unei tinere aflate pe stradă şi, prin violență, a deposedat-o de o geantă în care fata avea bani. Dezaxatul a fost con­dam­nat pentru restul infracțiunilor la o pedeapsă rezultantă de 3 ani şi 1 lună închisoare, în regim de detenţie, mai ales că specialiștii au dovedit fără tăgadă că avea discernământul păs­trat la comiterea faptelor. (M. Gânju)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se vorbește că un personaj controversat, cunoscut mai degrabă pentru pumnii săi grei decât pentru…

7 ore ago

Bulina albă

Alexandru Ryan Slusariuc din Lupeni, elev al Liceului Teoretic „Mircea Eliade” Pentru inițiativa de a…

7 ore ago

Bulina neagră

Daniela B., din Petroșani Pentru că a fost trimisă în judecată pentru infracțiunea de lovire…

7 ore ago

Mărturia cutremurătoare a unui tată din Hunedoara: Și-a denunțat fiul la poliție ca să-i salveze viața. Tânărul a fost condamnat la închisoare

Un tânăr de 23 de ani din județul Hu­nedoara, sudor de profesie și fără an­te­cedente…

7 ore ago

Percheziții în Hunedoara: Trei suspecți vizați într-un dosar de furt și tăinuire de bunuri arheologice din patrimoniul național

Polițiștii din cadrul Serviciului de In­vestigații Criminale desfășoară o amplă operațiune pe raza județului Hune­doa­ra.…

7 ore ago

Vigilent și în timpul liber: Un polițist din Orăștie a prins pe stradă un tâlhar periculos

Un bărbat în vârstă de 38 de ani, bănuit de comiterea unei tâlhării ca­lificate într-un…

7 ore ago