Abuzurile actualei puteri nu se mai limitează doar la jafuri şi matrapazlâcuri ordinare, acum acestea se îndreaptă şi împotriva celor care demască aceste jafuri şi matrapazlâcuri! Unde se strâng mai mult de trei oameni şi zic că nu e ceva OK în ţara asta, vine un milion de jandarmi, îi umflă pe necăjiţii sorţii cu bătaia, îi şi gazează, îi împuşcă şi cu diverse obiecte de le rup picioarele la propriu, apoi îi târâie de păr spre dubă, cică pentru… identificare la secţie, unde urmează şi amenda că ai avut curajul ca să-ţi exerciţi un drept constituţional, într-o ţară europeană, în secolul XXI! Dacă urcarea-n dubă e un mod de rezolvare a problemei identificării, atunci cum îşi explică ministrul Berca faptul că au fost urcaţi în dubă oameni care îşi ţineau cărţile de identitate la vedere şi n-au opus nici o rezistenţă? Dacă se fac aceste abuzuri inimaginabile din partea jandarmeriei şi poliţiei doar ca justificare pentru amenzi de două-trei sute de lei, amenzi care, ulterior, sunt invalidate de către instanţele de judecată, atunci ne poate da domnul ministru Berca nişte exemple de subalterni care s-au ocupat de astfel de reprimări violente şi au fost traşi la răspundere pentru abuzurile săvârşite??? Ori poate se păstrează pentru nobilul gest de a-şi da demisia ca să dovedească faptul că mai are, cică, un pic de onoare, dacă profesionalismul se vede de la o poştă că-i lipseşte, şi că este înlocuit doar de complicitatea cu brutalitatea unor ciomăgari camuflaţi, rânjind cu ţigara-n gură, în timp ce rup oasele cuiva? Având în vedere dezlănţuirile jandarmilor, cine poate garanta că acestea nu sunt bestialităţile unor indivizi bolnavi psihic? Căci, dacă s-a dovedit că la portul de armă letală examinarea psihiatrică poate lipsi, la ce demonstraţii de cruzime inutilă se dedau miliţiozaurii mascaţi, care fac de ruşine arma jandarmeriei, singura explicaţie e că plătim câţiva neanderthalieni psihopaţi, doar ca să apere o mână de inşi din actuala putere, iar acest lucru trebuie să înceteze imediat! Comportamentul psihologic al celor care dau cu bâtele, fără discriminare, în oricine nu le convine şefilor lor, arată că testările ori nu se fac la timp, ori că se fac de mântuială, ori că se trec prin metode necinstite, pentru că altă explicaţie logică şi civilizată nu există! Sau poate că s-au înteţit reprimările violente ale protestatarilor tocmai acum, înainte de alegeri, ca un mesaj care trebuia transmis cetăţenilor ce ar mai avea curajul să se opună actualei puteri? Şi care ar trebui să demonstreze ce ar putea să-i aştepte pe cei care n-ar vota cu băsiştii? Pentru că se ştie: cele mai persistente amintiri sunt cele care au fost însoţite de violenţă fizică extremă… Au mai fost manifestaţii, demonstraţii ale diverselor categorii de protestatari, şi în guvernările pesediste, dar niciodată nu s-a reacţionat cu o violenţă şi un sadism ce amintesc de hoardele fasciste! Iar pentru toate aceste abuzuri, cineva trebuie să dea socoteală. Şi dacă nu se vrea a fi găsiţi acum responsabilii, atunci vom face noi lumină, din noiembrie încolo, aşa să ne ajute Dumnezeu!
Laurenţiu Nistor, deputat în Colegiul Electoral nr. 1 Brad-Valea Mureşului
A dus prostia și nesimțirea la rang de artă! O aleasă din regiunea cu lămpașe,…
Dr. Carmen Bursesc, medic din municipiul Petroșani Pentru că a fost recompensată cu titlul de…
Luca B., din localitatea Petrila Pentru că a intrat peste o femeie în locuință și…
Europarlamentarul PSD, Vasile Dîncu, face o analiză amplă și încearcă să identifice cauzele pentru care…
Bărbatul nu este deținător de permis de armă și le-a spus anchetatorilor că nici măcar…
Șantajistul n-a fost prins de către anchetatori, iar după circa un an de la depunerea…
View Comments
JOS SLUGA, JOS CIOCOIUL ANALFABET NISTOR LAURENTIU
PSD-isti ciolanari deai Matusi Tamara (Adrian Nastase)acum sunt flamanzi, ei cand au fost la guvernare in perioada 2000-2004 nu au facut nimic si atunci nu era nici criza mondiala.
"MOSULE CE TINAR ESTI" !!!
Pentru prima data : ADEVAR graesti !!!
Dar uiti nene nistore sa spui ca toate astea sunt OPERA infaptuita de maretul PSD in frunte cu iliescianul ei conducator si desavirsite de tariceanul cel viteaz sub obladuirea duhovniceasca a partidului actual pontist in anii 2004-2008.
Asa este !! 'Matale nici usturoi nu ai mincat , nici gura nu-ti miroase!!! Asa este , am uitat ca a dat "leurda" prin boschetii si probabil de aici se trage ... !!! :)
MINCINOSII STAU IN PADURE SA ADMIRE ZINELE !!!
NISTOR TE VA INTRISTA CAMPANIA PE CARE AI INCEPUT-O CU NEMERNICI !
lau,o intrebare, cat de nesimtit poti fi?,ti s-a pus pata pe basescu ,asa zice varanul ,seful ,desteptarea soldat!