S-a aprobat reorganizarea reţelei şcolare din Deva

Nicolle Ebner

Consiliul Local Deva şi-a dat acordul consultativ pentru reorganizarea reţelei şcolare de pe raza municipiului Deva, în anul 2010–2011, aprobând varianta de comasare a unităţilor de învăţământ propusă de Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Hunedoara, cu o singură excepţie.

Duelul argumentelor

Ieri, sala de şedinţe a Primăriei Deva a fost ocupată de zeci de cadre didactice aparţinând grupurilor şcolare „Grigore Moisil” şi „Horea”. Cele două tabere s-au duelat decent, promovându-şi fiecare condiţiile de desfăşurare a actului educaţional, calitatea cadrelor didactice şi a dotărilor. Fiecare din cele două unităţi şcolare a încercat, astfel, să-i convingă pe aleşii locali că este cea mai bună pentru a deveni unitate cu personalitate juridică. Dascălii spun că nu sunt împotriva comasării celor două şcoli, dar s-au luptat până în ultima clipă pentru stabilirea sediului viitoarei unităţi cu personalitate juridică şi care se va numi Grupul Şcolar de Servicii şi Protecţia Mediului Deva. IŞJ a stabilit ca acesta să fie la Grupul Şcolar „Horea”, variantă votată şi de aleşii locali, dat fiind faptul că avizul Consiliului Local Deva este doar consultativ, deci, nu influenţează decizia IŞJ Hunedoara sau a ministerului. Puşi într-o situaţie ingrată (Consiliul Local Deva susţine financiar toate şcolile din Deva, dar deciziile în cazul lor le ia Ministerul Educaţiei, prin intermediul IŞJ), consilierii şi conducerea primăriei s-au scuzat cum au putut, convinşi fiind că orice decizie ar fi luat, tot ar fi supărat una din tabere. „Ministerul şi inspectoratul ar fi trebuit să lase la latitudinea consiliului local să decidă în astfel de situaţii, dacă tot suportăm întreţinerea şcolilor. Nu mi se pare corectă măsura dispusă de actuala legislatură, de a ne pasa nouă responsabilitatea măsurilor adoptate de ei”, a declarat viceprimarul Florin Oancea. „Facem descentralizare, printr-un centralism excesiv”, au afirmat şi reprezentanţii Grupului Şcolar „Horea”.

Rămâne cum a stabilit IŞJ, cu o excepţie

În urma comasării celor două unităţi de învăţământ va rezulta, începând cu data de 1 septembrie 2010, Grupul Şcolar de Servicii şi Protecţia Mediului Deva, unitate cu personalitate juridică cu sediul la „Horea”. Aleşii locali au votat împotriva reorganizării Colegiului Tehnic „Dragomir Hurmuzescu”, propusă de IŞJ Hunedoara, întrucât pentru această unitate s-a solicitat finanţare nerambursabilă, iar modificările ar putea atrage pierderea finanţării. Au rămas ca unităţi cu personalitate juridică: colegiile naţionale „Cetate” (Sportiv), „Decebal”; Colegiul Tehnic „Transilvania”; grupurile şcolare „Ion Mincu”, Teglas Gabor”; liceele „Sigismund Toduţă”, Pedagogic, Traian; Şcoala Generală „Andrei Şaguna” şi Grădiniţa cu program prelungit nr. 7.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • am darnic acest consiliu local,sunt cam prea multe scoli pentru locuitorii Devei!
    Inca nu suntem in stare sa luam decizii pentru Locuitori!Si spun aceasta ca ,decizii eficiente si justificate din punct de vedere economic si nu al intereselor oculte rezultate in urma diverselor interventii(spagi la minister).
    Cind vom ajunge in sfirsit ca decizia sa fie luata de EDILI in deplina responsabilitate si nu la BUCURESTI?????

Recent Posts

Măsuri dispuse de polițiști într-un caz de amenințare în contextul violenței domestice, în comuna Râu de Mori

La data de 06 februarie 2026, în jurul orei 17:35, polițiștii din cadrul Poliției Orașului…

4 ore ago

Orăștie. Prinși în flagrant de polițiști în timp ce forțau un easybox pentru a sustrage colete

Polițiștii hunedoreni au intervenit prompt și au prins în flagrant două persoane bănuite de comiterea…

21 de ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că doi amici s-au cer­tat, după ce unul dintre ei nu i-a…

2 zile ago

Bulina albă

Dr. Giorgiana Bobouțanu, coordonator transplant Spitalul Județean „Pius Brînzeu” Timișoara Pentru că a participat la…

2 zile ago

Bulina neagră

I.U., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de tentativă…

2 zile ago

Un județ curat, dar pe datorie. SUPERCOM are de recuperat 9,3 milioane de lei

Magdalena Șerban Ce ar trebui să facă operatorul de sa­lu­britate c­ând datoriile pentru serviciile ofe­rite…

2 zile ago