Un tânăr a reușit să se aleagă cu un dosar penal, după ce a furat un autoturism pe motiv că vrea să-l cumpere de la un prieten.
„În data de 13 septembrie 2023, în jurul orei 23:00, Poliția municipiului Petroșani a fost sesizată de un bărbat de 41 de ani, din Petroșani, cu privire la faptul că, în seara zilei de 13 septembrie 2023, în timp ce efectua mici reparații la autoturismul personal, pe care dorea să îl vândă, a venit în vizită la acesta un prieten în vârstă de 18 ani, din Petroșani, care i-a spus că vrea să probeze autoturismul respectiv. Proprietarul mașinii a fost de acord, și împreună au plecat în oraș, la volan fiind tânărul de 18 ani. Ulterior, cei doi au revenit într-o parcare de pe strada Saturn, din Petroșani, iar persoana vătămată a lăsat autoturismul deschis (neasigurat, cu cheile în contact), și s-a deplasat la domiciliu, pentru a lua un cablu în vederea efectuării unor reparații, ulterior constatând faptul că autoturismul nu se mai afla în parcare (și nici tânărul de 18 ani). În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt în scop de folosință, cercetările fiind continuate de către polițiștii Biroului Investigații Criminale Petroșani, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroșani”, au anunțat cei de la IPJ Hunedoara. (A.N.)
Se aude prin târg că după ce „conuța penalistă” era să facă implozie când a…
Florin Maxim, antrenor FC Corvinul Hunedoara Pentru că a oferit suporterilor din Valea Jiului un…
Adonis P., din municipiul Vulcan, recidivist Pentru că a fost trimis în judecată după ce…
Spitalul Județean de Urgență (SJU) Deva face un pas major în modernizarea infrastructurii medicale. Consiliul…
Un recidivist în vârstă de 29 de ani va petrece următorii 3 ani în spatele…
Un tânăr descoperit în stare de inconștiență la marginea municipiului Petroșani a fost condamnat de…