Categories: FlashSport

Ruşine maximă, meci halucinant

Ciprian Marinuţ

Cetate Deva s-a făcut din nou de râs şi e ca şi condamnată la retrogradare. Echipa deveană a fost învinsă, aseară, acasă, scor 21-22 (9-14), de nou-promovata SCM Craiova şi a ajuns la al şaptelea eşec consecutiv în Liga Naţională. Dincolo de ruşinea înfrângerii, meciul a fost nebun, cu răsturnări incredibile de situaţie, deşi handbalul a fost modest.

Start împiedicat

Fără finanţatorul Marian Muntean, care a părăsit echipa înainte de startul partidei, Cetate a început fără vlagă şi singurul meci pe care era obligată să-l câştige pentru a supravieţui în Liga Naţională. Drept dovadă, nou-promovata SCM Craiova a condus până în minutul 13 (0-1, 1-3, 3-4, 4-5), iar Cetate a preluat conducerea pentru prima dată abia în minutul 15, scor 6-5. Ascendentul handbalistelor devene a durat însă numai trei-patru minute, întrucât după 7-6, în minutul 18, SCM Craiova a întors scorul la 8-9, în minutul 23. Finalul reprizei a fost de coşmar pentru Cetate. Devencele n-au marcat deloc timp de şase minute şi au încasat patru goluri consecutive, scorul la pauză fiind 9-14.

Au înviat şi au murit la loc

Scenariul reprizei secunde a fost interzis cardiacilor. Cetate a revenit de la cabine ca şi după un tratament cu apă vie şi a jucat fantastic timp de 13 minute. În acest interval, fetele noastre au marcat nouă goluri consecutive, fără să primească vreunul. Cu acest record, pe care poate îl realizează doar Oltchimul în campionatul intern, Cetate a trecut la cârma partidei, având patru goluri avantaj, 18-14, şi se părea că se va bucura de victorie. N-a fost însă să fie, pentru că Cetate „a murit” la fel de incredibil cum a înviat după pauză şi a terminat meciul în genunchi. SCM Craiova a reuşit şi ea o serie de cinci goluri consecutive, iar scorul a devenit 18-20. Finalul a fost pe muchie de cuţit, dar oltencele au avut nervii mai tari şi ambiţie mai multă, reuşind să câştige la limită, scor 22-21. În urma acestei ruşinoase înfrângeri, Cetate s-a adâncit în mlaştina din subsolul clasamentului. Teoretic, şanse de supravieţuire mai sunt, dar practic, după ce au arătat în acest joc, e aproape imposibil să se salveze.

Cetate Deva – SCM Craiova 21-22 (9-14)

Marcatoare Cetate: Cartaş -10, Toth, Bardac şi Stejpanov-câte 3, Nikolic-2.

Marcatoare SCM Craiova: Crap -5, Chitacu-4, Rădoi-3, Ilie, Dumitru, Gogoriţă, Nicu-câte 2, Mihalschi şi Moise-câte 1.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele pe la colțuri că un per­sonaj interesant a ce­rut ajutor bănesc de…

7 ore ago

Bulina albă

Dorin Gligor, directorul general al APA PROD Pentru că a propus ca tariful la apă…

7 ore ago

Bulina neagră

M.M., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de agresiune.

7 ore ago

Dascălul Mihai Petre și o invitație la recitire

La începutul lunii decembrie, Sala de Lectură a Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu” Hunedoara - Deva,…

8 ore ago

Ciobănaș agresat violent pe pajiștea pe care își pășuna legitim oile

Antonia Dar Un cioban cunoscut de toată lumea pentru cinstea și bunul său simț, din…

8 ore ago