Structura noului Birou Permanent a fost aprobată cu 63 de voturi „pentru“, în timp ce lista nominală cu cei din conducerea Senatului a fost adoptată cu 82 de voturi „pentru“. Astfel, senatorul PNL de Hunedoara, Dan Radu Ruşanu şi Cosmin Nicula (foto dreapta), senator PSD, se află şi în această sesiune în conducerea Senatului. Nicula este pentru a patra sesiune pe post de secretar, iar Ruşanu a fost şi în sesiunea trecută vicepreşedinte. (S. Popa)
Pentru avertizarea populației a fost emis mesaj RO Alert.
Personajul de care vorbim azi a crezut că dacă are „spate” politic sau pile la…
Ștefan Tiriteu, managerul Spitalului municipal Brad La Spitalul Municipal Brad, din județul Hunedoara, Secția de…
S.F., din municipiul Brad Pentru că a fost acuzat că a declanșat un scandal din…
Lucian Ioan Rus, primarul municipiului Deva: Specialiștii Doppelmayr sunt așteptați în două săptămâni pentru a…
Bilanț încurajator pe șoselele din județul Hunedoara. Numărul accidentelor rutiere grave, al persoanelor care și-au…
View Comments
De toată jena suntem cu Ruşine(anu) ăsta!!! Cine naiba l-a adus pe miticul ăsta ahtiat de terenuri, ca şi reprezentant al judeţului ăsta??!! Probabil că trecutul lui de CI-st, îl poate face să se menţină în această funcţie pentru care ar trebui să ai cât de cât onoare. Dar din câte am observat, nu are nici o iniţiativă legată de colegiul din partea căruia freacă menta în Parlament! Ruşine lui şi celor care l-au votat! Ruşine şi vouă dacă îi mai pomenirii numele în paginile ziarului.