Ruşanu: Nu putem ieşi din criză fără creştere economică

Sorina Popa

Parlamentarii PNL de Hunedoara, Mariana Câmpeanu, Dan Radu Ruşanu (foto) şi Bogdan Ţîmpău, au criticat, într-o conferinţă de presă, modul în care a fost conceput bugetul de stat pentru anul viitor.

Astfel, senatorul Dan Radu Ruşanu susţine că există mai multe inadvertenţe în bugetul de stat pentru 2012, în sensul că la mai multe ministere, cheltuielile de personal sunt mai mici, în timp ce sumele prevăzute pentru achiziţii de mobilier, autoturisme sunt mult mai mari ca anul acesta. Ruşanu a afirmat că bugetul nu încurajează creşterea economică. “De trei ani de zile, guvernul nu a luat nici o măsură concretă pentru a realiza o creştere economică. Fără asta, nu putem ieşi din criză. Cei de la putere nu sunt în stare să creeze noi locuri de muncă, să asigure creşterea consumului”, a declarat, la Deva, senatorul liberal. Dan Radu Ruşanu a afirmat că guvernul a prognozat pentru anul viitor o creştere economică cuprinsă între 1,8 şi 2,3 la sută, în timp ce organismele financiare au susţinut că, de fapt, creşterea se situează între 0,7 şi 0,9 la sută.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Am si eu o nedumerire. Cand a spus Opozitia, oricare ar fi ea, ca Puterea, oricare ar fi ea, ar fi propus un buget bun ?

  • ...vi se rupe vouă de votanţi!!!...să vă voteze că deasta sunte-ţi domnii parlamentari actuali!!!..de la toate partidele, fără excepţie!!!...după ce i-aţi minţit pe pensionari, aţi încercat să-i minţiţi din nou, vineri şi sâmbătă la molul lui Suciu!!!...v-aţi adunat toţi hoţii din oraş, plus o şleahtă de ,,mitici,, ca să -i mai minţiţi odată cu mici şi bere,virşli si zamă de foale!!!!......acum e de înţeles, că pe foamea asta la care vă supune PDL-ul,să vă doriţi la putere!!!....poate vă treziţi şi aveţi grijă şi de pensionarii care touşi v-au votat şi o să vă voteze iar!!!

  • sa stiti ca lideri PNL nu ii doare deloc in cot de votanti ca fac foarte multe pentru ei numai ca asa este firea omului si musca mina care ii ajuta iar mana care ii bate(PD-L) o strainge in brate.

  • Un afacerist controversat si o betiva care sunt niste vinituri(deoarece PNL nu are lideri locali competenti, trebuie sa importe) si un prostanac bastinas... acestia sunt reprezentanti PNL Hunedoara in Parlamentul romaniei !

  • De lipsa locurilor de munca este responsabil guvernul Boc, sustinut de PDL, UNPR si UDMR. Bugetul este cheia si solutia cresterii locurilor de munca, a produsului intern brut, a exportului si productiei interne. Anul ascesta, desi am avut un an agricol bun, am importat peste jumatate din cate alimemte am consumat. De ce? De ce nu stimulam munca, investitiile in sectoare ca agricultura, constructiile-infrastructura care genereaza un mare numar de locuri de munca? Asa s-ar strange bani si de pensii si de sanatate. Guvernul sa dea cu adevarat o mana de ajutor firmelor care incep si dezvolta asemenea activitati. In al doilea rand subventiile pentru productie in agricultura sa fie la nivelul celor din Uniunea Europeana ca sa fim competitivi pe piata.

  • Lacustele portocalii sa plece de la guvernare. Au taiat, taiat si ce-au lasat? Jale, durere si foame. Sa le fie rusine la Boc, Basescu, Udrea, Oprea. Va veni si vremea judecatii. Doamne, ajuta-ne!

Recent Posts

Scandal în jurul fondurilor europene: Florin Manole acuză un eșec ‘penibil’ al ANOFM

Fostul ministru al Muncii, Florin Manole, a lansat critici dure după ce un proiect european gestionat…

2 zile ago

FEMEIE REȚINUTĂ PENTRU 24 DE ORE, BĂNUITĂ DE ÎNȘELĂCIUNE PRIN METODA „ACCIDENTUL”

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara – Biroul de Investigații Criminale au reținut, la data…

3 zile ago

BĂRBAT REȚINUT PENTRU 24 DE ORE, BĂNUIT DE COMITEREA MAI MULTOR INFRACȚIUNI

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, în…

3 zile ago

Doi tineri din Bucureşti, daţi dispăruţi de părinţi, găsiţi teferi la barajul Gura Apei

O familie de tineri din Bucureşti, despre care părinţii nu mai ştiau nimic de două…

3 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Spun gurile rele că s-au terminat banii pen­tru unii care au luat cât au putut…

4 zile ago