Categories: Sport

Rugby: Jucătorii de la Ştiinţa Petroşani, la final de contract

Nicolae Gavrea

Echipa de rugby Ştiinţa Petroşani, una dintre puţinele echipe care mai reprezintă judeţul nostru într-unul din primele două eşaloane valorice din jocurile sportive (sau sporturile cu mingea, altfel spus), va avea parte de un sezon competiţional 2018 – 2019 care se va desfăşura într-un nou format.

Divizia Naţională de Seniori (DNS) la rugby, al doilea eşalon valoric al ţării, în care Ştiinţa evoluează de câţiva ani, va suferi modificări drastice în componenţa sa. Decizia a fost luată de Biroul Federal al Federaţiei Române de Rugby (FRR) în şedinţa de săptămâna trecută şi implică toate competiţiile de seniori organizate sub egida acesteia.
Pe 31 iulie expiră şi termenul limită pentru înscrierile în Divizia Naţională, până atunci cluburile implicate urmând să îşi exprime şi opţiunile dintre cele două variante competiţionale propuse de Biroul Federal. Sezonul pentru echipele din acest eşalon va începe cu deja tradiţionalele turnee de rugby în 7, programate în trei etape, pe 25 august, 1 septembrie şi 9 septembrie.
Prorectorul Universităţii Petroşani, Eduard Edelhauser, implicat direct în conducerea echipei de rugby din Valea Jiului, a declarat că Ştiinţa este într-un impas, care poate fi rezolvat până la termenul din 31 iulie. “Majoritatea jucătorilor Ştiinţei sunt la final de contract. Abia peste o lună vom vorbi cu ei, vom negocia cu fiecare jucător să vedem ce planuri are. Până atunci nu pot spune nimic concret despre reunirea echipei. Dar nu e de speriat. Nu e nimic de nerezolvat”, a declarat oficialul. Dacă se va reuni, Ştiinţa va începe sezonul cu Campionatul Naţional de rugby în 7, o competiţie în care studenţii s-au clasat mereu pe podium.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Intervenție promptă a polițiștilor din Petrila pentru prevenirea unei tentative de suicid

În seara zilei de 16 martie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Petrila au fost…

9 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Bătaie pe un post de conducere al unui ser­viciu din subordinea u­nui edil-șef. Gurile rele…

13 ore ago

Bulina albă

Erika Preda, directorul CSM Petroșani Pentru că, într-o lume a bărbaților, a ales să fie…

13 ore ago

Bulina neagră

Remus C., din Petrila Pentru că riscă să ajungă după gratii pentru nerespectarea ordinului de…

13 ore ago