Categories: Sport

Fotbal-tenis: Comexim R Lupeni a cucerit Cupa României

Nicolae Gavrea

În Staţiunea Mamaia s-au desfăşurat întrecerile din acest an ale tradiţionalei competiţii de fotbal-tenis Cupa României, la care au fost prezente formaţiile: Comexim R Lupeni, Pro Activ Târgovişte, CSU Ploieşti, Gomboş Târgu Mureş, Viitorul Alexandria, Nord Vest Cluj, Răzvan Cluj, Cobra Topaz Bucureşti.

Echipa din Lupeni, pregătită de Dima Druncea, a cucerit şapte din cele opt trofee puse în joc, iar antrenorul formaţiei a declarat: “Sunt foarte mulţumit de prestaţia elevilor mei. Am fi vrut opt trofee din cele opt puse în joc, dar este foarte bine şi aşa. Am pierdut un trofeu la seniori”, a spus Dima Druncea. Trofeul la senioare a fost câştigat de Ana Maria Gherghel, urmată în clasament de Ana Maria Rizescu, Mariana Lică şi Adriana Rus.
În întrecerea juniorilor I s-a impus David Lică, urmat de Darius Pufu, Roberto Hoca, Raul Bobirci şi Alexandru Tăneţcu, iar la juniori mici a câştigat Roberto Hoca, urmat în clasament de Raul Pobirci, Alexandru Tăneţcu şi Adriana Rus
La categoria Mixt seniori a câştigat Anamaria Gherghel, urmată de Ana Maria Rizescu, Adrian Rus, Marius Stoenică, Lucian Purice şi Răzvan Vornicu, iar la Mix Under 21 tineret s-a impus David Lică, secondat de Darius Pufu, Daniel Popovici şi Adrian Rus.
În întrecerea de la categoria Seniori Open s-a impus Marius Stoenică, urmat în clasament de Lucian Purice, Răzvan Vornicu, Daniel Popovici şi David Lică, iar la copii a câştigat Alexandru Tăneţcu, pe podium mai fiind Valentin Duduianu, Denis Pobirci.
Clasamentul la seniori îl are drept lider pe Marius Stoenică, urmat de Lucian Purice, Răzvan Vornicu, Daniel Popovici, David Lică. Echipa din Lupeni este lider autoritar la nivel naţional la această disciplină sportivă, mulţi dintre componenţii secţiei fiind medaliaţi în 2017 la competiţiile de nivel european şi mondial.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Suntem în teren! Intervenim pentru înlăturarea efectelor furtunii care a lovit Hunedoara în această după-amiază şi seară

Vijelia puternică a doborât arbori și a smuls acoperișuri de pe mai multe imobile din…

2 zile ago

REȚINERE ȘI ORDIN DE PROTECȚIE ÎNTR-UN CAZ DE AGRESIUNE SEXUALĂ ȘI TULBURAREA ORDINII ȘI LINIȘTII PUBLICE

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Hunedoara au fost sesizați, la data de 5…

2 zile ago

Doi polițiști din Uricani au salvat viața unui copil de doi ani!

Un bărbat de 24 de ani a amenințat cu un cutter un copil de doi…

2 zile ago

Ziua Minerului, marcată în Valea Jiului

Ziua Minerului a fost marcată joi în Petroşani, Lupeni, Petrila, manifestările fiind dedicate comemorării grevei…

2 zile ago

GURA LUMII

  Supărare mare într-o unitate din regiunea cu lămpașe, după ce o an­gajată și-a făcut…

2 zile ago

BULINA ALBĂ

Vasile Laurențiu Sorin, pensionar miner din Petrila, pasionat de fotografie Pentru expoziția „365 de portrete…

2 zile ago