Categories: Actualitate

Romeo Beja nu renunţă

Maximilian Gânju

A avut trei eşecuri până acum, toate încercările de suspendare a pedepsei de cinci ani de închisoare ori de rejudecare a dosarului ”Mineriada 99” fiind respinse, dar nu se dă bătut.

Romeo Beja (foto) a contestat decizia Curţii de Apel Bucureşti privind revizuirea dosarului său, instanţa considerând că solicitarea fostului sindicalist este neîntemeiată, astfel că i-a fost respinsă. Decizia magistraţilor nu este una definitivă, iar Romeo Beja a făcut apel şi mai are o încercare prin care speră să scape de celula închisorii.
Fostul vicepreşedinte al Ligii Sindicatelor Miniere Valea Jiului a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare pentru subminarea puterii de stat. Procesul în care a fost judecat pentru Mineriada din 1989 avea să se finalizeze în septembrie 2005, după decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, însă Beja a reuşit să fugă din ţară înainte de pronunţarea sentinţei. S-a refugiat în Austria şi a primit statut de azilant politic, iar autorităţile române nu s-au putut atinge de el timp de 10 ani. Romeo Beja s-a întors în ţară la finele anului trecut, convins fiind că fapta s-a prescris. A fost arestat chiar din faţa judecătorului care ar fi trebuit să constate că a trecut termenul legal în care putea fi încarcerat.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • "Procesul în care a fost judecat pentru Mineriada din ...1989". Ba, MESAGERUL lui C.A.C.A.T, trezeste-te, daca nu era 1989, voi erati in continuare cu intelect la limita, gen "Cutezatorii".

Recent Posts

Un accident feroviar a avut loc astăzi, în localitatea Pui.

În jurul orei 18.00, pompierii Gărzii de Intervenție Baru au intervenit cu o autospecială de…

4 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că o duduie, dascăl în­tr-o școală din mu­ni­cipiul cu castel face ce…

6 ore ago

Bulina albă

Dr. Gheorghe Firczak, președintele UCRR Pentru că a organizat impecabil, în parteneriat cu Universitatea din…

6 ore ago

Bulina neagră

P.I., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru înșelăciune.

6 ore ago

Iancu de Hunedoara, evocat în aula Academiei Române

Academia Română în parteneriat cu Primăria municipiului Hunedoara şi Muzeul Naţional al Literaturii Române au…

6 ore ago

O veste bună de la polițiști. Numărul accidentelor rutiere grave a scăzut

Polițiștii Serviciului Rutier din ca­drul Inspectoratului de Poliție Ju­de­țean Hunedoara continuă acțiunile susținute pentru creșterea…

6 ore ago