Categories: Actualitate

Romeo Beja, la mâna judecătorului delegat

Maximilian Gânju

Fostul vicepreşedinte al Ligii Sindicatelor Miniere din Valea Jiului, Romeo Beja (foto), încearcă din răsputeri să scape de celula închisorii, însă toate acţiunile sale au fost respinse. Beja cere întreruperea executării pedepsei, iar ultima lui speranţă este judecătorul delegat.

Locotenentul lui Miron Cozma a făcut o contestaţie la executare, respinsă în linie de instanţele competente până când soluţia a rămas definitivă. Astfel, Beja a făcut o ultimă încercare de a scăpa de cei cinci ani pe care trebuie să-i petreacă după gratii şi a cerut întreruperea executării pedepsei. Dosarul său a fost trimis de la judecătorie la tribunal, motivul fiind legat de competenţa instanţelor de a soluţiona cererea. În cele din urmă, dosarul său a fost scos de pe rolul Tribunalului Bucureşti şi trimis judecătorului delegat cu executarea din cadrul Curţii de Apel Bucureşti -Secţia Penală, pentru competentă apreciere, magistratul urmând să stabilească dacă admite solicitarea şi-i redă libertatea.
Romeo Beja a reuşit să se sustragă executării pedepsei timp de 11 ani şi a fost depistat de poliţişti după ce s-a dus la Curtea de Apel Bucureşti, unde spera ca judecătorii să constate termenul de prescripţie a pedepsei. Acesta a fost condamnat la cinci ani de închisoare, împreună cu Vasile Lupu, Dorin Loiş, Constantin Creţan şi Ionel Ciontu, pentru Mineriada de la Costeşti, din ianuarie 1999. Autorităţile judiciare române ştiau unde se afla fostul aghiotant al lui Miron Cozma, însă nu-l puteau ridica, pentru că Beja obţinuse de la autorităţile austriece statutul de refugiat.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Cum rămâne casa organizată când frigul lucrează pentru tine

Într-o locuință modernă, echilibrul dintre confort și funcționalitate se vede mai ales în spațiile în…

7 ore ago

Mobilier de exterior din lemn: avantaje, dezavantaje și întreținere

Visezi la o terasă în care să bei cafeaua dimineața sau la un colț de…

7 ore ago

PPC Energie lansează PPC MaxControl, oferta pentru prosumatori cu plata soldului la 30 de zile și protecție împotriva prețurilor negative

Cu PPC MaxControl clienții beneficiază de plata soldului generat din energia livrată în rețea în…

8 ore ago

BĂRBAT DIN HUNEDOARA, CERCETAT PENTRU DEȚINEREA ILEGALĂ A UNEI ARME NELETALE SUPUSE AUTORIZĂRII

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au desfășurat, la data de 9…

9 ore ago

POLIȚIȘTII HUNEDORENI, ALĂTURI DE COMUNITATE PRINTR-UN GEST CARE POATE SALVA VIEȚI

Astăzi, la inițiativa Serviciului de Pregătire Profesională din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, tinerii…

9 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un ales local vrea să demisioneze, după ce a ajuns la concluzia…

o zi ago